Veniturile bugetului de stat sunt majorate cu 3,21 miliarde lei la rectificare
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 3 August 2011
Veniturile bugetului de stat vor fi majorate la rectificarea bugetară cu 3,21 miliarde lei, potrivit proiectului de ordonanţă privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2011.
Veniturile estimate din impozitul pe profit sunt majorate cu 155,2 milioane lei, ca urmare a încasărilor din impozitul pe profit virat de agenţii economici pe fondul relansării activităţii companiilor din primul trimestru.
Încasările din alte impozite pe profit, venit şi câştiguri din capital de la persoane juridice vor fi majorate cu 200 milioane lei, din impozitul pe venit şi salarii cu 33,2 milioane lei, pe fondul creşterii câştigului salarial mediu brut cu 2,3% în luna mai 2011 faţă de aceeaşi lună a anului 2010, iar cele din taxa pe valoarea adăugată cu 650,7 milioane lei.
De asemenea, sunt majorate veniturile proiectate din accize cu 1,435 miliarde lei.
'Majorarea se datorează, în principal, intensificării acţiunilor de combatere a fraudei fiscale în domeniul produselor accizabile, realizate atât prin mobilizarea organelor proprii de control, cât şi prin cooperarea cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în domeniu, coroborate cu modificările legislative promovate de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. În cadrul creşterii cu 26,3% a încasărilor totale din accize în primele 6 luni ale anului 2011 comparativ cu perioada similară a anului precedent, cea mai importantă creştere a încasărilor se constată la ţigarete şi produse din tutun', se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Veniturile nefiscale sunt majorate la rectificare cu peste un miliard de lei.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: majorate
veniturile
miliarde
bugetului
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter