Adrian Vasilescu: Mentinerea dobanzii de politica monetara e o centura de siguranta
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 4 August 2011
Decizia Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României de a menţine rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25% reprezintă o centură de siguranţă, a declarat miercuri, pentru un post privat de televiziune, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.
'Decizia (de menţinere a dobânzii de politică monetară n.r) este o centură de siguranţă, pentru că nu ridică rata dobânzii, să determine băncile să scumpească creditele, nici nu o coboară, ca să lase inflaţia să-şi facă de cap şi să lovească în puterea de cumpărare a populaţiei', a explicat Vasilescu.
Referitor la recenta declaraţie a şefului misiunii FMI pentru România, Jefrrey Franks, conform căreia inflaţia în România este foarte ridicată şi ar putea fi combătută cu o dobândă mai mare, dar decizia aparţine BNR, Adrian Vasilescu a precizat că decizia băncii centrale vine în urma unor analize şi a recunoscut că inflaţia este foarte mare, dar trebuie luate în calcul câteva considerente.
' Primul ca importanţă este că oricum am analiza, din orice punct de vedere, inflaţia din România nu are cauze monetare la această oră, prin urmare n-ar fi fost eficientă o creştere a dobânzii. BNR nici nu a relaxat, aşa cum afirmau unii, politica monetară pe palierul dobânzii. Dobânda a rămas în continuare la 6,25%. Asta înseamnă încrederea BNR că pe parcursul semestrului al doilea rata anuala a inflaţiei va fi tot mai mică', a spus oficialul BNR.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: dobanzii
siguranta
bnr
centura
monetara
vasilescu
politica
adrian
fmi
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter