CEZ Romania: Proiectul parcului eolian de la Cogealac ar putea fi finalizat la sfarsitul anului 2012
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 5 August 2011
Proiectul parcului eolian de la Cogealac construit de CEZ ar putea fi finalizat la sfârşitul anului 2012, a anunţat, joi, Ondrej Safar, managerul de proiect, într-o conferinţă de presă.
Acesta a precizat că din februarie, când s-a reluat lucrul la proiect, după soluţionarea pozitivă în instanţă a problemelor apărute în relaţiile cu autorităţile locale, CEZ România a reuşit să finalizeze zece fundaţii şi 20 de drumuri în Cogealac.
'Din păcate, anul trecut nu a avut doar aspecte pozitive, pentru că am avut probleme în comuna Cogealac, care au escaladat în conflictul din iunie 2010. Din februarie 2011, am reuşit să reluăm lucrul în urma deciziilor pozitive pe care le-am obţinut în instanţă în cazurile care au fost îndreptate împotriva noastră - şi mă refer aici la cazurile înaintate de autorităţile locale, legate de autorizaţiile de construcţie şi din februarie am reuşit să finalizăm zece fundaţii şi 20 de drumuri în Cogealac', a spus Ondrej Safar.
El a subliniat că, dacă se menţine ritmul de lucru, crede că proiectul de la Cogealac poate fi finalizat până la finele lui 2012.
Compania CEZ a investit peste două miliarde de lei în parcul eolian din Dobrogea de la debutul proiectului şi până în prezent, 462 milioane de lei din această sumă fiind investite în cursul anului 2010.
'Din punct de vedere al producţiei, 2010 a fost de succes, pentru că în iunie 2010 am reuşit să racordăm la reţea prima turbină şi până la finele anului am racordat 120 de turbine şi am produs 0,3 terawatt', a declarat Ondrej Safar.
Parcul Eolian CEZ de la Fântânele şi Cogealac va avea astfel capacitatea aproximativ egală cu cea a unui reactor de la Cernavodă şi dublul capacităţii instalate a celui mai mare parc operational în prezent (Parcul eolian Whitelee, Scoţia, 322 MW).
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: cogealac
anului
finalizat
proiectul
eolian
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter