KPMG: Moneda europeană va supravieţui crizei actuale
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 8 August 2011
Majoritatea liderilor în afaceri din Europa şi Orientul Mijlociu sunt de părere că moneda europeană va supravieţui crizei actuale, conform unui sondaj realizat de KPMG, remis luni Agerpres.
În pofida problemelor economice şi politice actuale cu care se confruntă Europa, aproape două treimi dintre respondenţi (64%) sunt de părere că moneda unică, în forma sa actuală, va mai exista şi peste cinci ani. 'Studiul arată că societăţile româneşti s-au adaptat în general bine la provocările economice din ultimii câţiva ani, când a avut loc tranziţia de la boomul economic post-aderare la recesiune. Îmbunătăţirea fluxului de numerar şi adaptarea operaţiunilor pentru a răspunde unor nevoi diferite au fost esenţiale pentru a face faţă recesiunii şi pentru a putea beneficia de redresarea economică, atunci când aceasta va avea loc', a spus Daniela Nemoianu, partener executiv la KPMG în România. Liderii în afaceri din România care au participat la sondaj au avut în general păreri similare celor exprimate de respondenţii din alte ţări cu privire la priorităţile urmărite în vederea redresării economice. S-a pus totuşi un mai mare accent pe nevoia de a îmbunătăţi gestionarea lichidităţilor şi a fondului de comerţ (subliniată ca prioritate de 19% dintre respondenţii din România comparativ cu 14% în cadrul întregului sondaj). Managerii de top din România au subliniat, de asemenea, nevoia de schimbare a operaţiunilor pentru a realiza eficienţe de cost (un aspect considerat important de 22% în România comparativ cu 17 % la nivel global). 'Recesiunea globală a afectat şi economia României, dar programul de reforme susţinut de FMI, Uniunea Europeană şi Banca Mondială a contribuit la atenuarea dezechilibrelor şi pregătirea terenului pentru adoptarea măsurilor de redresare. Mai există însă probleme de rezolvat. În mod deosebit, guvernul trebuie să ia măsuri pentru a îmbunătăţi rata de absorbţie a fondurilor europene şi a le utiliza pentru susţinerea proiectelor de infrastructură, de care este atât de mare nevoie în ţară. Dar există cu certitudine un potenţial de creştere. Un raport recent al Băncii Mondiale a sugerat că România are şanse să fie prima ţară între cele zece state emergente din Europa de Est ale Uniunii Europene care se va dezvolta în viitorul apropiat, ceea ce înseamnă numeroase oportunităţi pentru investitori', apreciază Şerban Toader de la KPMG România. Majoritatea producătorilor care au participat la sondajul KPMG au fost de părere că agenda de dezvoltare în viitor va fi caracterizată de o serie de factori ca de exemplu continuarea globalizării şi pătrunderea pe pieţele emergente (90%). Respondenţii au fost de acord că principala caracteristică a viitoarelor lanţuri de aprovizionare va fi o flexibilitate crescută şi capacitatea de a opri şi a relua imediat procesul de aprovizionare. Majoritatea executivilor din sectorul media & telecomunicaţii (81%) au subliniat nevoia urgentă de a depăşi trecutul analog şi a rescrie modelele de afaceri pentru a reuşi în lumea digitală a viitorului. Studiul oferă, de asemenea, o imagine a schimbărilor necesare în sectorul public. Astfel, 92% dintre respondenţi anticipează o mai mare implicare a sectorului privat în serviciile medicale publice, atât din perspectiva serviciilor medicale directe cât şi din cea a funcţiilor back office externalizate. Majoritatea liderilor în afaceri din Europa şi Orientul Mijlociu (64%) apreciază că Europa a atins apogeul ca supraputere economică şi politică mondială şi că importanţa sa va scădea în anii următori. Majoritatea respondenţilor din toate ţările şi toate sectoarele economice sunt îngrijoraţi de creşterea recentă a preţului petrolului şi a produselor de larg consum, iar 60% dintre aceştia sunt de părere că aprecierea preţurilor va continua să fie o piedică în calea redresării economice. Dintre principalele măsuri pentru societăţile lor, prima pe lista indicată de respondenţi a fost 'modificarea operaţiunilor pentru a realiza eficienţe de cost (51 %), urmată de îmbunătăţirea gestionării lichidităţilor şi a fondului de rulment (42%). Al treilea demers de interes a fost exploatarea oportunităţilor de creştere prin tranzacţii de succes (36%), un semn clar că fuziunile şi achiziţiile sunt din nou în centrul interesului şi pe numeroase agende de lucru. Sondajul prezintă în detaliu rezultatele primite de la fiecare ţară participantă din 15 sectoare diferite de activitate, furnizând astfel informaţii în legătură cu aspecte specifice fiecărui sector şi fiecărei ţări. KPMG a realizat sondajul prin intervievarea a peste 1.500 de directori executivi şi financiari din 22 de ţări din Europa (inclusiv România) şi Orientul Mijlociu. KPMG este reţeaua globală de firme de servicii profesionale care furnizează servicii de audit, consultanţă fiscală şi în domeniul afacerilor în 150 de ţări, cu 138.000 de angajaţi. În România şi Republica Moldova, KPMG îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor şase birouri din Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Chişinău.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: europa
economice
romania
kpmg
majoritatea
moneda
europeana
actuale
fmi
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter