Problema datoriilor si programul G-20, pe agenda vizitei presedintelui francez la Beijing
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 25 August 2011
Criza datoriilor publice în cadrul G-20 /cele mai industrializate opt ţări + 12 ţări emergente/ şi ultimele evoluţii din Libia şi Siria reprezintă principalele puncte pe agenda vizitei de câteva ore pe care preşedintele francez Nicolas Sarkozy o efectuează joi, la Beijing, informează AFP.
Vizita şefului statului francez în China, cea de-a şasea dar cea mai scurtă de doar cinci ore, îi va permite Franţei să facă un schimb de opinii în aceste dosare fierbinţi cu China, a doua economie mondială şi stat membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU.
Marţi, preşedintele Sarkozy a avut cu omologul său american Barack Obama o convorbire telefonică legată de situaţia economică şi financiară mondială, aflată în plină criză a datoriilor publice, conform unui comunicat al Palatului Elysee.
Nicolas Sarkozy se va întâlni cu preşedintele chinez Hu Jintao şi va participa la un dineu de lucru oferit de acesta, după care se va îndrepta spre Noua Caledonie, unde urmează să participe la ceremonia de deschidere a Jocurilor Pacificului.
Discuţiile celor doi şefi de stat se vor axa pe problema datoriilor publice în Europa, care afectează pieţele bursiere internaţionale.
'China răscumpără încontinuu datorii europene, estimate astăzi la 600 miliarde euro'.Cu ocazia vizitei sale la Beijing, 'Sarkozy vrea să-i ceară Chinei să răscumpere datorii ale unor ţări din sudul Europei', a opinat un profesor al Universităţii Populare din Beijing.
China, care dispune de mari rezerve de lichiditate, şi-a reafirmat încrederea în zona euro, în pofida crizei datoriilor publice pe care aceasta o traversează în prezent, exprimându-şi totodată preocuparea faţă de fragilitatea anumitor economii.
Alte probleme ce vor fi evocate de preşedintele Sarkozy la Beijing se referă la situaţia din Libia, unde înlăturarea de la putere a colonelului Muammar Gaddafi ar fi doar o problemă de timp, şi cea din Siria, în contextul propunerii europene privind adoptarea de noi sancţiuni împotriva regimului Bashar al-Assad, nesusţinută însă de China.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: beijing
datoriilor
problema
francez
vizitei
euro
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter