Bucurestenii au achizitionat 10.000 de carduri Zambet BCR, in primele trei luni de la lansare
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 30 August 2011
Bucureştenii au luat 10.000 de carduri Zâmbet BCR în primele trei luni de la lansare, potrivit unui comunicat al Băncii Comerciale Române (BCR).
De asemenea, banca a acordat şi primul bonus de loialitatea clienţilor posesori de card care l-au folosit în perioada mai-iulie 2011. Cea mai mare sumă virată în contul unui client a fost în valoare de 406 lei.
Până acum, aproape 60% dintre cei care au luat un card BCR Zâmbet au între 18 şi 35 de ani. Femeile au ales într-un procent mai mare acest card.
'O surpriză foarte plăcută am avut-o după prima lună, când am văzut că peste 10% din tranzacţiile la POS sunt tip contactless. Şi mai mult, procentul tranzacţiilor direct la POS-urile comercianţilor este mai mare în cazul cardurilor Zâmbet decât la alte tipuri de carduri de debit. Acesta este un semn clar că bucureştenii se obişnuiesc din ce în ce mai mult şi mai bine cu acest gen de instrument de plata', a declarat Ahu Atay, director executiv al Direcţiei de carduri BCR .
Aplicaţia de transport de pe cardul Zâmbet BCR a fost încărcată cu 19 lei în medie lunar.
La emiterea cardului BCR Zâmbet, fiecare client primeşte cadou 10 lei în portofelul electronic pentru plata călătoriilor. La fiecare reîncărcare a abonamentului sau portofelului de transport din contul bancar al cardului Zâmbet BCR, clientii primesc bonus 5% din valoarea sumei reîncărcate.
BCR oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 48 de centre de afaceri dedicate companiilor şi 668 de unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa cardurilor şi a tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - peste 2.000 de bancomate şi POS - peste 18.000 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, phone-banking şi e-commerce.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: bcr
zambet
bucurestenii
carduri
pos
atm
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter