Sibex: Scaderi pentru derivatele pe indici si actiuni
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 5 Septembrie 2011
Piaţa derivatelor de la Sibiu a fost marcată, vineri, de scăderi, pe fondul pierderilor consemnate de bursele internaţionale, marcate de ştirile din SUA potrivit cărora piaţa muncii a stagnat în august.
Potrivit unui comunicat al Sibex, scăderile au cuprins derivatele pe indici şi pe acţiuni iar cererea de aur s-a amplificat, preţul metalului galben crescând din nou.
La ora 17,30, numărul contractelor încheiate la Sibex era de aproape 4.600 cu o valoare de 31 milioane de lei.
Direcţia descendentă a Dow Jones fost anticipată încă de la deschiderea pieţei. Cotaţia DEDJIA_RON septembrie scădea cu 337 puncte, oferind un randament de 62%, iar cea pe decembrie cu 328 puncte, câştigul shorterilor fiind de 60%. Derivatul pe Dow Jones era în continuare cel mai lichid instrument, cu peste 1.500 de contracte.
Aurul îşi continuă procesul de apreciere, cererea fiind întreţinută de problemele economiei globale, de la începutul lui 2011 până în prezent, preţul metalului galben crescând cu peste 30%. Cotaţia aurului înregistra vineri o creştere de 50,4 dolari pe scadenţa octombrie a contractului SIBGOLD de o uncie, respectiv de 45,2 dolari pe scadenţa decembrie a aceluiaşi simbol. Numărul contractelor pe acest produs era de aproape 1.000, date valabile la ora 17,30.
Pe segmentul derivatelor pe acţiuni, s-au remarcat titlurile SIF5 pentru care au fost încheiate, până la ora 17,30, 1.234 contracte. Pe termen scurt (septembrie) preţul pierdea 3,3% iar pentru decembrie 4,47%.
Pe segmentul derivatelor valutare, până la ora 17,30 speculatorii au încheiat 728 de contracte EUR/USD_RON, moneda comună continuându-şi declinul. Astfel, pentru septembrie euro scădea cu 0,41% iar pentru decembrie cu 0,39%.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: sibex
actiuni
euro
sif
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter