CIG Pannonia Life Insurance a hotarat sa modifice modelul de operatiuni din Romania
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 5 Septembrie 2011
Consiliul de administraţie al CIG Pannonia Life Insurance a hotărât să modifice modelul de operaţiuni în ceea ce priveşte sucursala din România, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
Începând de luni, operaţiunile de vânzări vor fi realizate prin intermediul activităţii transfrontaliere.
'În prima jumătate a anului 2011, compania a înregistrat o cotă de 7,8% din totalul activităţilor de new business din operaţiunile derulate pe pieţele internaţionale. Operaţiunile din România au fost coordonate de un birou local din Bucureşti, în timp ce în Slovacia compania a fost prezentă prin intermediul activităţii transfrontaliere', se arată în document.
Consiliul de administraţie a luat decizia de a implementa o serie de măsuri pentru a asigura creşterea calităţii serviciilor şi a operaţiunilor şi pentru a scădea costurile operaţionale. Cu acest scop, consiliul de administraţie a evaluat experienţa de vânzări la nivel internaţional, a analizat cele două modele şi a decis să aplice şi în România modelul utilizat pentru operaţiunile din Slovacia.
Potrivit documentului, CIG Pannonia Life Insurance nu iese de pe piaţa de asigurări de viaţă din România, ci intenţionează să devină un jucător stabil şi inovator pe piaţa de profil.
'Schimbările operaţionale la nivel central şi local ne vor permite să ne concentrăm pe dezvoltarea produselor, pe relaţiile cu brokerii şi cu clienţii şi, în general, să dezvoltăm afacerile în paralel cu implementarea unui sistem de eficientizare a costurilor', a declarat Csaba Gaál, CEO al CIG Pannonia Life Insurance.
CIG Pannónia Life Insurance Plc. a fost fondată la finele lui 2007 în Ungaria. Obiectivul principal al companiei este să vândă produse de asigurare care promovează securitatea financiară, concentrându-se pe asigurări de viaţă de tip unit-linked. CIG Pannónia Life Insurance şi-a început activitatea comercială în Ungaria, în mai 2008.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: insurance
romania
modelul
pannonia
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter