INS: Consumul final a scazut cu 1,7% în primul semestru
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 6 Septembrie 2011
Consumul final a scăzut cu 0,7% în trimestrul doi din 2011 şi cu 1,7% pe primul semestru, având o influenţă negativă asupra creşterii Produsului Intern Brut /PIB, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul doi 2011 a fost de 137,661 miliarde lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 0,2% faţă de trimestrul I 2011, potrivit datelor ajustate sezonier. Ca serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul doi a fost de 126,994 miliarde lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 1,4% faţă de perioada similară a anului trecut.
Potrivit INS, industria a fost ramura care a înregistrat cea mai mare creştere a volumului de activitate, cu 4,9%, urmată de agricultură, vânat şi silvicultură, pescuit şi piscicultură (+3,4%). Creşteri uşoare ale volumului de activitate s-au mai înregistrat în activităţile de comerţ, repararea automobilelor şi articolelor casnice;hoteluri şi restaurante; transporturi şi telecomunicaţii (+0,9%) şi în activităţile financiare, imobiliare, de închirieri şi serviciile pentru întreprinderi (+0,3%).
Reduceri ale volumului de activitate s-au înregistrat în construcţii (-1,9%) şi în alte activităţi de servicii (-5,5%). Ca o consecinţă a evoluţiei pozitive înregistrate pe ansamblul economiei, s-a majorat volumul impozitelor pe produs colectate la bugetul de stat, impozitele nete pe produs înregistrând o creştere cu 3,1%. Din punctul de vedere al utilizării Produsului Intern Brut, în trimestrul II 2011 cererea internă a crescut cu 2,4 procente, comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2010. Consumul final total s-a redus cu 0,7%, atât ca urmare a diminuării volumului cheltuielilor pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei cât şi a volumului cheltuielilor pentru consum final a administraţiilor publice, ambele cu 0,7 procente.
Un efect negativ asupra PIB l-a avut evoluţia exportului net ca urmare a creşterii mai accentuate a volumului importurilor de bunuri şi servicii (+7,7%) comparativ cu cea a volumului exporturilor (+6,3%).
Produsul Intern Brut estimat pentru semestrul I 2011 a fost de 233,718 miliarde lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 1,6% faţă de semestrul I 2010.
Creşterea a fost determinată, în mod semnificativ, de majorarea volumului de activitate şi, în consecinţă, a valorii adăugate brute din industrie (+7,3%), agricultură, vânat şi silvicultură, pescuit şi piscicultură (+2,5%) şi comerţ, repararea automobilelor şi articolelor casnice; hoteluri şi restaurante; transporturi şi telecomunicaţii (+1,0%).
Consumul final total s-a diminuat cu 1,7% în semestrul I 2011, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent, în special pe seama reducerii, cu 5,2% a cheltuielii pentru consumul final a administraţiilor publice. Formarea brută de capital fix a înregistrat o scădere cu 1,7 puncte procentuale.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: final
volumului
crestere
trimestrul
consumul
intern
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter