Anghel (BCR): Romania va avea o crestere economica de 1,4% in 2011
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 12 Septembrie 2011
Banca Comercială Română (BCR) vede o creştere economică de 1,4%, în 2011, şi de 2,9% în 2012, potrivit Raportului trimestrial 'România - Anevoiosul drum spre o creştere mai stabilă', prezentat în cadrul unul seminar bancar, organizat de BCR.
'Riscul de contagiune este semnificativ în cazul României, iar efectele adverse se pot transmite prin intermediul cererii de export şi influxurilor de capital', a declarat economistul şef al BCR, Lucian Anghel.
El a spus că, România este expusă puternic la o scădere importantă a cererii externe din Zona Euro şi la posibile perturbări ale fluxului de capital străin, în timp ce scădere mai rapidă a preţurilor de producţie va afecta producătorii de bunuri. De asemenea, se aşteaptă ca industria să încetinească rapid în trimestrele al II-lea şi al IV-lea din acest an.
'Dacă guvernul reuşeşte să impulsioneze proiectele de infrastructură anul acesta şi trendul recent din segmentul nerezidenţial se menţine, construcţiile vor avea şansa să înregistreze anul acesta o creştere zero. Segmentul rezidenţial s-ar putea apropia în cel mai bun caz de nivelul zero spre finele acestui an. Venitul disponibil real va rămâne negativ, iar stocul de locuinţe nu este încă epuizat', a spus Anghel.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: crestere
bcr
anghel
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter