Lazea (BNR): Deficitul bugetar al Romaniei se va situa la 3,6% din PIB, in 2012
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 12 Septembrie 2011
Trebuie avut în vedere că, potrivit calculelor Comisiei Europene şi a Băncii Centrale Europene, deficitul bugetar în termeni ESA (standardul european de audit) al României se va situa la circa 3,6% din PIB, în anul 2012, chiar în ipoteza optimistă a unei creşteri economice de 4 la sută, a declarat Valentin Lazea economist-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), în cadrul unui seminar organizat de BCR.
'În al doilea rand, perspectivele de creştere economică s-ar putea să trebuiască a fi revizuite în sens descendent (având în vedere contextul internaţional şi pierderea de tracţiune a exporturilor), spre 2,5 la sută, în 2012, cazul în care deficitul bugetar ESA s-ar situa la aproximativ 4,2% din PIB. În al treilea rând, există ipoteza ca problema întreprinderilor de stat neviabile (care timp de trei ani au acoperit mai mult de jumătate din pierderi prin subvenţii de la buget) va fi fost rezolvată in anul 2012, nemaicontribuind la creşterea deficitului bugetar ESA. Există riscul ca acest lucru să nu se materializeze, fapt care necesită măsuri de compensare. În al patrulea rând, dacă nervozitatea de pe pieţele financiare internaţionale se menţine, ea s-ar putea traduce şi la intern, făcând foarte scumpă orice finanţare a deficitului şi crescând cheltuielile guvernamentale cu dobânzile', a spus Lazea.
Potrivit acestuia, pentru toate aceste motive, Guvernul ar trebui să indentifice urgent măsuri suplimentare de reducere a deficitului bugetar cu circa 1 la sută din PIB.
'Cel mai clar candidat în acest sens îl constituie impozitele pe proprietate, care actualmente aduc la buget doar circa 0,4% din PIB şi a căror triplare de abia le-ar aduce în linie cu nivelurile din alte ţări din Europa Centrală şi de Est', a mai afirmat oficialul BNR.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: bugetar
situa
romaniei
lazea
bnr
deficitul
bcr
Articole similare
|
|
|
 |
29 Mai 2012 |
|
| Business Review |
| Howard Johnson Grand Plaza Hotel |
 |
31 Mai 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Timisoara |
 |
7 Iunie 2012 |
|
| BIZ |
| Howard Johnson Hotel |
 |
13 Iunie 2012 - 14 Iunie 2012 |
|
| Evensys |
| JW Marriott Bucharest Grand Hotel |
 |
14 Iunie 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Craiova |
 |
26 Iunie 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Constanta |
|
|
mai mult ...
|
|
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter