Lazea (BNR): Competitia intre tari este pentru atragerea de investitii straine directe
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 12 Septembrie 2011
Competiţia în acest moment între ţări este pentru atragerea de investiţii străine directe (ISD), a declarat Valentin Lazea, economist-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), în cadrul unui seminat organizat de BCR.
'Chiar dacă a atras un stoc de 70 miliarde dolari (circa 50 miliarde euro) sub formă de investiţii străine directe, până în 2009, România are unul din cele mai scăzute rapoarte de ISD/capita, de numai 3.270 dolari/locuitor (circa 2300 euro/locuitor)', a spus Lazea.
Din acest punct de vedere, spune oficialul BNR, România concurează cu ţări europene din 'liga a treia valorică' (raportat la interesul investitorilor străini), precum Slovacia, Croaţia, Italia, Bulgaria, Slovenia, Letonia, Polonia, Lituania, Grecia sau Serbia.
'Politicile pe care statul le poate influenţa (nivelul impozitării, calitatea educaţiei, infrastructura fizică, funcţionarea judiciarului, flexibilitatea forţei de muncă) ar trebui tot timpul comparate cu cele din grupul ţărilor direct competitioare', a explicat Lazea.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: lazea
directe
straine
investitii
bnr
euro
bcr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter