Ministerul Finantelor a acceptat doar cateva dintre propunerile AmCham si CIS referitoare la Codul Fiscal
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 14 Septembrie 2011
Dintre cele peste 220 de propuneri de modificare a Codului fiscal, Codului de procedură fiscală şi de îmbunătăţire a aplicării anumitor reglementări şi proceduri vamale, înaintate Ministerului Finanţelor Publice (MFP), în luna iunie, de către Camera de Comerţ Americană în România (AmCham) şi Consiliul Investitorilor Străini (CIS), doar cel mult 11-12% au fost acceptate şi se regăsesc în legislaţia în vigoare, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, vicepreşedintele AmCham Ionuţ Simion.
'Din cele peste 220 de propuneri, au fost preluate aproape 25 cu totul, dintre care 11-12 sunt pe Codul de procedură fiscală şi cam tot atâtea pe Codul fiscal. Deci, în total, 20-25 de propuneri. Disponibilitatea autorităţilor în contextul întâlnirilor tehnice de prezentare a propunerilor a fost încurajatoare, însă procesul de consultare pe marginea modificărilor recent adoptate de către Guvern a fost departe de aşteptările noastre', a subliniat vicepreşedintele AmCham.
Întrebat de ce MFP nu şi-a însuşit propunerile mediului de afaceri şi ale investitorilor străini, Ionuţ Simion a afirmat că ceea ce s-a întâmplat este 'un proces greu de înţeles'.
'Nu ne-a deranjat că nu-şi însuşesc propunerile, ci faptul că în întâlnirile directe dau din cap afirmativ şi spun 'da, da, da', dar când vine vorba despre adoptare este 'nu, nu, nu'. Sunt două categorii mari de propuneri făcute: unele cu caracter tehnic, iar altele cu caracter de politică fiscală. În privinţa celor cu caracter strict tehnic, această atitudine chiar ne bulversează pentru că noi am venit din partea celor care aplică legea şi spunem ce nu funcţionează. Se pare însă că (celor de la MFP - nr) le este greu să creadă că ai lor colegi de la ANAF înţeleg legea în maniera pe care noi le-o semnalăm', a adăugat vicepreşedintele AmCham.
După părerea altor reprezentanţi ai AmCham şi CIS, ar fi vorba însă despre o fugă de responsabilitate a factorilor de decizie din MFP care, neavând încredere în experţii ministerului, preferă să nu facă schimbări importante.
În legătură cu propunerile neadoptate şi aflate încă în discuţie, reprezentantul AmCham s-a arătat optimist, apreciind că unele ar putea fi incluse în legislaţia fiscală a anului viitor.
'Pledăm pentru continuarea dialogului astfel încât forma finală rescrisă şi actualizată a legislaţiei fiscale care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2012 să reflecte şi modificările propuse de noi', a spus Ionuţ Simion.
Potrivit vicepreşedintelui AmCham, dintre propunerile AmCham şi CIS prioritare sunt adoptarea de reglementări privind holdingul şi pentru îmbunătăţirea capacităţii de administrare şi colectare a veniturilor la bugetul statului.
'Consider că legea holdingului este una importantă pentru România, dacă vrem cu adevărat să împiedicăm migrarea pe plan regional a investitorului autohton. Un al doilea lucru ar fi îmbunătăţirea capacităţii de administrare şi colectare a veniturilor la bugetul statului. Nu putem vorbi despre impozite suplimentare dacă gradul de colectare al impozitelor existente este sub nivelul din alte ţări europene, ca de exemplu Bulgaria', a afirmat Ionuţ Simion.
Acesta a arătat că, în prezent, ponderea veniturilor bugetare ale României în PIB este de circa 33-34%, cu peste 10% sub media europeană.
Legislaţia de holding este încă nereglementată în România, dar adoptarea acesteia răspunde nevoilor actuale de dezvoltare corporatistă ale firmelor româneşti sau ale investitorilor autohtoni, a adăugat vicepreşedintele AmCham.
Propunerile comune ale AmCham şi CIS, la a căror elaborare au fost antrenaţi peste 120 de consultanţi fiscali, au fost discutate cu reprezentanţii MFP în cursul lunilor iulie şi august. O mică parte din recomandări au fost reflectate de modificările Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală, adoptate prin Ordonanţele de Guvern 29/2011 şi 30/2011.
AmCham şi CIS consideră că 'modernizarea legislaţiei fiscale poate îmbunătăţi competitivitatea României la nivel regional, beneficiile urmând să se reflecte atât în creşterea PIB-ului, cât şi în creşterea veniturilor la bugetul de stat'.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: amcham
mfp
fiscala
codul
propunerile
fiscal
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter