MedLife investeste 10 milioane euro in doua spitale din Brasov
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 14 Septembrie 2011
MedLife investeşte 10 milioane euro în dezvoltarea unui spital multidisciplinar în Braşov şi pentru achiziţionarea, în proporţie de 100%, a clinicii Eva din Braşov, potrivit unui comunicat al companiei.
Desfăşurat pe o suprafaţă de peste 5.500 metri pătraţi, noul spital MedLife din Braşov cuprinde un ambulatoriu multidisciplinar de mari dimensiuni cu 30 de specialităţi medicale, un centru performant de imagistică, un bloc operator cu trei săli de operaţie, o secţie de ATI, trei linii de gardă care vor asigura funcţionalitatea spitalului non-stop, o farmacie proprie, precum şi rezerve de câte unul şi două paturi.
Capacitatea totală a spitalului este de 60 de paturi, unitatea medicală beneficiind de echipamente de ultimă generaţie, precum RX Axiom Iconos R200, Ecograf Acuson S2000 care permite efectuarea ecografiilor cu substanţă de contrast, ecograf de ginecologie Voluson E8, staţie centrală de monitorizare pentru ATI, turn de celioscopie Olympus pentru chirurgie generală, artroscopică, urologică şi ginecologică, lămpi scialitice cu reglaj de temperatură a culorii.
Investiţia totală în echipamente medicale se ridică la două milioane de euro.
În primul an de activitate, clinica va fi vizitată de aproximativ 120.000 de braşoveni, iar spitalul va primi aproximativ 3.000 de pacienţi. Spitalul MedLife Braşov reprezintă cea de a patra unitate spitalicească operată de MedLife la nivelul întregii ţări, celelalte trei spitale fiind concentrate în Bucureşti şi Arad.
Maternitatea Eva, cea de-a doua investiţie importantă a MedLife în Braşov, a intrat în portofoliul grupului în urma unei achiziţii şi a înregistrat, din 2007 până în prezent, peste 4.700 de naşteri şi un număr total de 1.200 consultaţii lunar. MedLife va deschide în următoarea perioadă un centru de medicină materno-fetală, primul centru de acest tip din Braşov. Centrul va include servicii de fertilizare în vitro şi va realiza intervenţii chirugicale în domeniul medicinei materno-fetale.
Eva reprezintă cea dea treia maternitate din portofoliul MedLife. Prima a fost inaugurată în 2007, în cadul spitalului Life Memorial Hospital din Bucureşti, iar cea de-a doua se află în cadrul spitalului MedLife Genesys din Arad.
MedLife a intrat pe piaţa locală în 2008, odată cu deschiderea Hyperclinicii MedLife Timişoara şi a Laboratorului din Cluj. În 2010, a urmat exitnderea în Braşov, unde a fost achiziţionat în proporţie de 80% Grupul Policlinica de Diagnostic Rapid, alături de care operatorul privat a construit anul acesta Spitalul MedLife Braşov. În 2011, MedLife s-a extins în Arad, prin achiziţia Grupului Genesys în proporţie de 55%.
Cele două achiziţii, Grupul Policinica de Diagnostic Rapid şi Grupul Genesys, alături de cea de a treia din Braşov - clinica Eva, totalizează investiţii de peste opt milioane euro.
MedLife activează pe piaţa din România din 1996 şi îşi desfăşoară activitatea în nouă Hyperclinici din Bucureşti, Timişoara, Braţov şi Arad, opt laboratoare proprii de analize, patru spitale în Bucureşti, Arad şi Braşov, trei maternităţi, 28 de centre medicale generaliste în Bucureşti şi în ţară, şase centre cu specializare unică şi în colaborare cu 135 clinici medicale partenere din toată ţara.
Conform studiului intenaţional realizat de Reader's Digest, MedLife este pentru al doilea an consecutiv cel mai de încredere brand în rândul românilor la categoria 'Clinică Privată'.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: medlife
brasov
bucuresti
euro
milioane
spitale
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter