Chimcomplex Onesti: Profit net de aproape 7 milioane lei, in primul semestru al anului
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 16 Septembrie 2011
Vânzările nete ale Chimcomplex Borzeşti, firmă profilată pe producerea de sodă caustică, pesticide şi fungicide, consemnează venituri de aproape 90 de milioane de lei, în primele şase luni ale anului 2011, din care numai din export aproape 71 de milioane (79% din total), cifră mai mare decât cea înregistrată în aceeaşi perioada a anului trecut cu aproximativ o treime.
Veniturile brute ale combinatului au fost şi ele mai mari cu aproape 22 de milioane de lei, ponderea cea mai mare la acest indicator având veniturile din exploatare, de peste 93%.
În primul semestru al acestui an, Chimcomplex a avut un profit net de aproape şapte milioane de lei, faţă de pierderile de aproape trei milioane consemnate în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Firma rămâne tributară, însă, evoluţiei preţurilor pe piaţa externă, având în vedere ponderea exportului în totalul vânzărilor. O influenţă importantă o are şi evoluţia cursului de schimb valutar.
Chimcomplex Oneşti are, în derulare, pentru perioada 2011 - 2014, un 'Plan Strategic' ce vizează dezvoltarea societăţii prin investiţii destinate multiplicării nomenclatorului de fabricaţie, dar şi din capitolul de mediu, necesare activităţii de producţie de energie electrică.
Unul dintre obiectivele strategice de investiţii este cel referitor la îmbunătăţirea eficienţei energetice la secţia electroliză cu membrană (Soda M), care face obiectul unui proiect depus pentru finanţare din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Sectorial 'Creşterea Competitivităţii Economice'.
De asemenea, sunt avute în vedere în strategia de dezvoltare viitoare obiective, care pot fi dezvoltate sau finanţate, în parteneriat, cu alte firme.
'Odată cu revigorarea economiei şi creşterea necesarului de produse pe piaţă, se precizează într-un Raport de gestiune al Consiliului de Administraţie al Chimcomplex referitor la semestrul întâi al anului, programul investiţional va putea fi accelerat şi, de asemenea, vor putea fi abordate şi reconsiderate şi alte investiţii, care să conducă la realizarea obiectivelor strategice ale societăţii. Programul trebuie, însă, susţinut de realizările curente ale combinatului, chiar dacă pentru realizarea unor obiective se va apela fie la fondurile europene, fie la cele guvernamentale sau chiar la credite bancare', se menţionează în document.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: anului
milioane
aproape
chimcomplex
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter