Ministerul Economiei si-a ales consultantul
The Group - 20 Septembrie 2011
Pedersen&Partners, firma internationala specializata in recrutarea de management de top, a fost desemnata castigatoare a licitatiei organizate de Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri pentru a asista MECMA in selectarea companiilor de executive search care vor recruta managerii pentru patru companii aflate sub autoritatea MECMA.
Pedersen&Partners si partenerii sai, alaturi de care s-a prezentat la aceasta licitatie, compania de consultanta de management Roland Berger si biroul de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, vor pregati documentatia necesara pentru organizarea licitatiei prin care se vor desemna firmele specializate in recrutarea de management de top. Pedersen&Partners si partenerii sai din acest proiect vor acorda asistenta specializata Ministerului Economiei astfel incat sa se asigure un sistem de raportare transparent si eficient odata cu inceperea procesului de selectare a managerilor.
'Suntem onorati si, in egala masura, incantati ca am fost desemnati castigatori ai acestui proces de selectie si ne alaturam cu incredere deciziei Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri de a selecta in mod profesionist managementul pentru companiile de stat. Este o abordare de tip nou, iar rolul nostru va fi acela de a asigura asistenta Ministerului Economiei pentru ca acesta sa aleaga firmele specializate in recrutarea de management de top care vor evalua, selecta si recomanda managerii ce urmeaza a fi angajati' a declarat Kristian Pedersen, Principal in cadrul companiei Pedersen&Partners.
'Specialistii biroului nostru din Bucuresti, precum si reprezentanti cu experienta acumulata in cele 41 birouri Pedersen&Partners pe plan international, vor contribui cu expertiza lor la efortul nostru de asistenta profesionista pentru Ministerul Economiei' – a mai declarat Kristian Pedersen.
La licitatia pe care Ministerul Economiei a organizat-o pentru alegerea firmei internationale specializate in recrutarea de management de top au participat sase companii locale si internationale: 'Noi am depus o oferta atractiva, riguros intocmita si respectand in mod profesionist toate solicitarile caietului de sarcini' – a mentionat Kristian Pedersen. Detaliile ofertei sunt prezentate public pe site-ul Ministerului Economiei.
***
Pedersen&Partners este o firma internationala de elita, specializata in recrutarea de management de top. Compania detine 41 birouri in tari precum: Africa de Sud, Albania, Armenia, Austria, Azerbaijan, Belarus, Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Canada, Croatia, Cipru, Cehia, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Estonia, Finlanda, Georgia, Germania, Grecia, India, Iran, Israel, Kazakhstan, Letonia, Lituania, Macedonia, Marea Britanie, Moldova, Mongolia, Nigeria, Polonia, Romania, Rusia, Arabia Saudita, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turicia, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan. Valorile noastre Incredere-Parteneriat-Profesionalism sunt prezente in toate raporturile noastre profesionale atat cu clientii, cat si cu executivii. Mai multe informatii despre Pedersen&Partners sunt disponibile la www.pedersenandpartners.com
Nestor Nestor Diculescu Kinston Petersen (NNDKP) este promotor al avocaturii de afaceri in Romania si in prezent are o echipa formata din 145 avocati si consultanti si 75 angajati, birouri operationale la Bucuresti, Timisoara, Cluj-Napoca, Brasov si Craiova si ofera servicii de avocatura complete companiilor care isi desfasoara activitatea in jurisdictia noastra. In 2011, firma a fost situata pe prima pozitie in toate ariile de practica cercetate in Romania de ghidurile juridice internationale: Chambers&Partners (editia globala), The European Legal 500 si IFLR 1000. In acelasi timp, a fost distinsa cu 'Chambers Europe 2011 Client Service Award' pentru Romania la gala premiilor Chambers Europe.
Roland Berger Strategy Consultants este una dintre cele mai mari firme de consultanta la nivel mondial si cea mai mare de origine europeana. Fondata in Germania in anul 1967, compania cuprinde in prezent 43 birouri in 31 tari, fiind detinuta in mod independent de o retea globala de parteneri. Roland Berger Strategy Consultants a fost prima companie de consultanta in management de talie internationala care a deschis un birou permanent in Bucuresti, in 1992. Mai multe informatii despre Roland Berger Strategy Consultants sunt disponibile la www.rolandberger.ro
Sursa: http://www.thegroup.ro
Tags: pedersen
management
recrutarea
partners
ministerul
economiei
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter