Romanian Business Leaders Summit - in februarie 2012 la Bucuresti
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 21 Septembrie 2011
Membrii Fundaţiei Romanian Business Leaders organizează, în perioada 3 - 5 februarie 2012, la Bucureşti, prima ediţie a Romanian Business Leaders Summit (RBLS), unde vor fi prezenţi liderii celor mai importante companii româneşti.
'Pe de-o parte, influenţăm viaţa de zi cu zi a milioane de români prin deciziile pe care le luăm în economie şi prin percepţiile pe care le creaţi în societate. Pe de altă parte, viitorul sună prost şi e simplu de intuit cum vor arăta următorii 20 de ani ai României, dacă vor rămâne o prelungire liniară a celor 20 care au trecut deja', se arată într-un comunicat al fundaţiei.
Romanian Business Leaders (FRBL) este o organizaţie neguvernamentală şi non-profit, înfiinţată în martie 2011, având ca prim scop organizarea primului summit al mediului de afaceri românesc.
Board-ul FRBL este format din Ioana Filipescu, managing director al Raiffeisen Investment România, Anca Harasim, director executiv al Camerei de Comerţ Americane în România, Mihaela Perianu, CEO al AIMS Human Capital Bucureşti şi Dale Carnegie Training, Andreea Roşca, fost jurnalist, consultant în comunicare, Sorin Axinte, senior partner la Glue Bucureşti, Lucian Butnaru, fost CEO al TechTeam, Cătălin Dima, fost director Corporate Affairs al RomTelecom, Dragoş Dinu, fost CEO al ADPharma, Mihai Marcu, CEO MedLife, şi Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Supraveghere al UniCredit Ţiriac Bank România.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: bucuresti
romanian
leaders
business
summit
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter