Proiect de 78,6 milioane lei pentru dezvoltarea unui centru de afaceri in Pitesti
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 21 Septembrie 2011
Contractul de finanţare pentru înfiinţarea unui centru de afaceri în municipiul Piteşti a fost semnat în cadrul Programului Operaţional Regional Regio, valoarea totală a proiectului ridicându-se la 78,68 milioane lei, potrivit unui comunicat al Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud Muntenia.
Valoarea totală a asistenţei nerambursabile este de 40,83 milioane lei, din care 35,41 milioane lei din Fondul European de Dezvoltare Regională şi 5,41 milioane lei de la bugetul naţional.
La nivelul regiunii de dezvoltare Sud Muntenia, acesta este proiectul cu cea mai mare valoare a asistenţei financiare nerambursabile primite în cadrul Domeniului Major de Intervenţie 4.1 'Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală'.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă crearea unei structuri locale de sprijinire a afacerilor, având ca scop atragerea investiţiilor, revigorarea şi dezvoltarea economiilor locale. Pe parcursul a 19 luni se va realiza un centru de afaceri modern, menit să asigure o serie de facilităţi şi spaţii pentru desfăşurarea activităţilor economice de producţie şi de prestare servicii.
După realizarea acestui proiect, 51 de agenţi economici vor fi atraşi în cadrul structurii de sprijinire a afacerilor, dintre care 10 microîntreprinderi, 28 întreprinderi mici, 10 întreprinderi mijlocii şi trei întreprinderi mari. Totodată, va fi creat un număr total de 328 de locuri de muncă în cadrul firmelor găzduite în acest centru din municipiul Piteşti.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: pitesti
afaceri
centru
milioane
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter