Bursa a deschis in scadere sedinta de miercuri
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 21 Septembrie 2011
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere şedinţa de miercuri, în condiţiile în care indicele general al bursei - BET-C - consemna o depreciere de 0,36% în primele 20 minute de la debutul tranzacţiilor, iar SIF-urile o scădere de 0,26%.
Indicele principal BET, ce reflectă evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni listate, era în coborâre cu 0,39%, iar ROTX a crescut cu 0,13%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,28%, în timp ce indicele sectorial pentru energie şi utilităţi BET-NG a consemnat o apreciere de 0,39%.
Lichiditatea BVB era de 742.640 euro (3,18 milioane de lei), iar pe piaţa RASDAQ a BVB au fost înregistrate transferuri de acţiuni de 436 de euro 91.866 lei) în primele 20 de minute de la deschidere.
Cele mai lichide titluri erau acţiunile OMV Petrom, Condmag, SIF3 Transilvania, SIF2 Moldova şi ale Fondului Proprietatea.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: scadere
bet
euro
sif
bvb
blue
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter