ONRC: Suspendarile de activitate, in scadere cu 72,8% in primele opt luni din 2011
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 21 Septembrie 2011
Numărul suspendărilor de activitate a scăzut cu 72,8% în primele opt luni ale acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar numărul dizolvărilor voluntare s-a redus cu aproximativ 57,5%, potrivit datelor transmise miercuri de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Comparativ cu anul 2010 când, în primele 8 luni, s-au înregistrat un număr de 54.511 suspendări de activitate la nivelul întregii ţări, anul acesta, s-au înregistrat un număr de 14.829 suspendări de activitate, reprezentând o scădere cu aproximativ 72,8 %.
Cel mai semnificativ procent de suspendare de activitate a fost înregistrat în judeţele Bacău (80,57%) şi Gorj (80,35%), la polul opus situându-se judeţele Arad şi Giurgiu, cu cea mai mică rată de scădere a suspendărilor de activitate, de 54,18% şi, respectiv 51,88%.
Numărul dizolvărilor voluntare la nivelul întregii ţări a consemnat o scădere de 57,5% în primele opt luni din 2011 comparativ cu parioada ianuarie - august a anului trecut, fiind înregistrate un număr de 2.608 dizolvări voluntare.
Şi în ceea ce priveşte radierile voluntare a fost consemnată o scădere semnificativă, de 83,4% în primele opt luni din 2011 comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrat, la nivelul întregii ţări, un număr de 24.797 radieri voluntare.
La 31 august 2011, numărul total al comercianţilor activi din punct de vedere juridic se ridica la 928.765, din care persoane fizice autorizate - 285.500 şi persoane juridice - 643.265.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: primele
scadere
activitate
voluntare
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter