Fondul Proprietatea cere Camerei initierea procedurilor pentru tranzactionarea actiunilor companiilor de stat la BVB
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 21 Septembrie 2011
Societatea Comercială 'Fondul Proprietatea' SA a trimis o scrisoare Camerei Deputaţilor prin care solicită iniţierea şi finalizarea, în cel mai scurt timp, a procedurilor pentru admiterea la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti a companiilor în care statul român este acţionar majoritar, în conformitate cu cererea de reexaminare transmisă de preşedintele Traian Băsescu, cu privire la modificările Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei.
Fondul Proprietatea consideră că accelerarea respectivelor proceduri este 'esenţială' pentru succesul Fondului, ca mijloc de despăgubire a proprietarilor care şi-au pierdut proprietăţile confiscate în mod abuziv în perioada comunistă.
În scrisoarea citată se mai menţionează că performanţele financiare ale Fondului Proprietatea şi preţul la care se tranzacţionează acţiunile Fondului se află într-o legătură directă cu performanţele financiare şi transparenţa companiilor din portofoliul acestuia.
'Considerăm că admiterea la tranzacţionare la BVB a societăţilor în care statul român este acţionar majoritar va contribui în mod semnificativ la creşterea preţului acţiunilor Fondului Proprietatea şi la reducerea discount-ului faţă de valoarea activului net per acţiune. Menţionăm că după admiterea la tranzacţionare a Fondului Proprietatea titlurile de despăgubire se convertesc în acţiuni emise de către Fondul Proprietatea pe baza preţului mediu ponderat din ultimele 60 de şedinţe de tranzacţionare. Astfel, întrucât în prezent acţiunile Fondului Proprietatea sunt tranzacţionate la un preţ sub valoarea activelor nete ale Fondului Proprietatea, acest fapt conduce la diminuarea disponibilităţilor care se află la dispoziţia statului român pentru despăgubirea foştilor proprietari', se arată în scrisoarea trimisă Camerei Deputaţilor.
Fondul Proprietatea apreciază că admiterea la tranzacţionare în cel mai scurt timp a companiilor în care statul şi Fondul sunt acţionari va contribui la creşterea preţului acţiunilor, oferind resursele necesare pentru acoperirea cererilor de despăgubire pentru cât mai mulţi foşti proprietari.
Scrisoarea Fondului Proprietatea a fost discutată, miercuri, în Biroul Permanent al Camerei, care a decis trimiterea ei spre dezbatere în Comisia juridică.
Pe 7 septembrie, senatorii au respins cererea de reexaminare transmisă de preşedintele Traian Băsescu Senatului cu privire la modificările Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei.
În cererea de reexaminare, preşedintele apreciază că se impune finalizarea în cel mai scurt timp a procedurilor pentru admiterea la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti a companiilor din portofoliul 'Fondul Proprietatea' în care statul român este acţionar majoritar, 'întrucât acest lucru va contribui în mod semnificativ la creşterea acţiunilor 'Fondul Proprietatea', oferind statului român resursele necesare pentru acoperirea cererilor de despăgubire a foştilor proprietari care şi-au pierdut proprietăţile în perioada comunistă'.
Preşedintele propune reducerea termenului de finalizare a procedurilor de admitere la tranzacţionare, stabilit prin legea adoptată de Parlament ca fiind 'cel târziu 31 decembrie 2014'.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: proprietatea
fondului
tranzactionare
roman
admiterea
companiilor
camerei
procedurilor
actiunilor
fondul
bvb
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter