Guvernul a aprobat Ordonanta de urgenta privind taxa clawback la vanzarea de medicamente
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 22 Septembrie 2011
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea mecanismului taxei clawback, care prevede obligativitatea achitării de către firmele de medicamente a unei contribuţii calculate la volumul de vânzări pentru toate medicamentele, actul normativ urmând să intre în vigoare de la 1 octombrie, a anunţat ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
'De la început vreau să subliniez că mecanismul de clawback nu înseamnă o nouă taxă. Şi până în prezent a existat obligativitatea achitării de către firmele de medicamente a unei contribuţii care funcţiona pe principiul unei taxe aplicate la volumul de vânzări pentru toate medicamentele. Sistemul s-a dovedit însă a fi nefuncţional, nu şi-a atins obiectivul declarat, iar anul acesta a fost colectat doar aproximativ 5% din suma previzionată. Ca urmare, a existat această necesitate de a modifica mecanismul financiar', a declarat Ladislau Ritli.
Conform actului normativ elaborat în colaborare cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor, deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali ai acestora vor avea obligaţia de a plăti o contribuţie trimestrială care se calculează prin aplicarea unui procent asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii. Contribuţia trimestrială se va calcula şi aplica pentru acele volume de vânzări care depăşesc media trimestrială a sumelor aprobate prin buget pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru cele folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, tratament spitalicesc şi pentru centrele de dializă.
Plata se va face în funcţie de cota de piaţă a fiecărui deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va calcula şi va comunica valoarea procentului pe care fiecare deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă o va plăti, în funcţie de o formulă matematică stabilită. De exemplu, dacă într-un trimestru, statul alocă pentru consumul de medicamente un buget de 100 milioane de lei iar consumul real în acel trimestru este de 150 milioane de lei, valoarea procentului pe care o societate va avea obligaţia de a o achita către stat este de 33% din volumul de vânzări.
'Mecanismul pe care îl propunem în prezent are mai mult efect reglator, controlează depăşirea bugetelor. De exemplu, în ultimul an, în domeniul oncologic, creşterea consumului de medicamente oncologice este de 20%, în timp ce morbiditatea a crescut cu 8%. Noile măsuri nu vor afecta direct bolnavul, acesta nu va avea de plătit mai mult pentru medicamente', a mai spus ministrul Ritli.
Întrebat dacă poate să asigure că aplicarea actului normativ nu va duce la o scumpire a medicamentelor, ministrul Sănătăţii a arătat că formula stabilită este acceptabilă şi pentru producători şi speră că nu vor afecta piaţa prin măriri de preţ.
'Cred că nu este niciun interes (de a mări preţurile - n.r.), pentru că oricum trebuie să plătească diferenţa dacă este depăşit bugetul. Dacă nu preţul, volumul vânzărilor s-ar putea să scadă până la optimul necesar, şi nu la nivelul exploziv din ultimii ani', a susţinut ministrul.
De asemenea, sumele încasate din această contribuţie vor fi venituri la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi vor fi folosite pentru asigurarea medicamentelor incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală şi pentru servicii medicale.
Pentru neachitarea la termenul prevăzut a contribuţiei, se vor percepe dobânzi şi penalităţi, conform Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Mai mult, pentru persoanele juridice care nu îşi îndeplinesc obligaţiile de plată a contribuţiei în termen de 180 de zile de la data scadenţei, sancţiunea poate ajunge până la excluderea de pe listele de medicamente compensate şi gratuite a medicamentelor la care deţin autorizaţie de punere pe piaţă.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: sanatate
piata
medicamente
clawback
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter