Reprezentanta BMW in zona Braila-Galati, investitie de 1,5 milioane euro
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 22 Septembrie 2011
Grupul APAN Motors a deschis oficial, joi, un centru de reprezentare BMW în zona Brăila-Galaţi, investiţia în clădire şi echipamente fiind de peste 1,5 milioane euro, a declarat, pentru Agerpres, directorul executiv al companiei, Ştefan Podaru.
Complexul auto este situat între oraşele Brăila şi Galaţi, pe Şoseaua Dig, la o distanţă de ambele oraşe de aproximativ 15 minute de mers cu maşina, şi include primul service din zonă la standarde BMW.
Centrul este funcţional din luna august 2011, iar activitatea se desfăşoară pe o suprafaţă construită de 2.600 mp, cu un teren de 6.300 mp. Service-ul include şase posturi de lucru, din care trei posturi de mecanică, două posturi de diagnoză şi un stand de geometrie 3D.
'Grupul Apan a împlinit în acest an 20 de ani de activitate, din care 13 ani reprezintă experienţa în domeniul auto. Reprezentăm cu succes şase mărci auto în Galaţi şi Brăila.Divizia de maşini rulate a fost înfiinţată în 2006 şi a vândut până în prezent peste 3.000 de maşini second hand', a spus directorul executiv Ştefan Podaru.
Grupul are 372 de angajaţi, deţine nouă showroom-uri auto cu service-uri integrate, un centru de constatări daune, o firmă de brokeraj de asigurări şi a vândut până acum peste 23.000 de maşini.
Grupul APAN reprezintă mărcile BMW, Dacia, Renault, Nissan, Fiat şi Honda. În 2010, compania a vândut 809 automobile Dacia, 253 Renault, 71 Nissan, 80 Fiat, 76 Honda şi 673 de maşini rulate, având o cotă de piaţă locală pentru maşini noi de peste 35%. Vânzările în primul semestru din 2011 la nivel de grup au fost de 1.028 unităţi.
În 2010 cifra de afaceri a fost de 15,2 milioane euro, iar pe primele şase luni din 2011 de 7,31 milioane de euro. Pentru 2011, grupul estimează vânzări de 2.200 de unităţi, în creştere cu 12%, şi o creştere a cifrei de afaceri de 15%.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: euro
masini
milioane
galati
braila
bmw
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter