Romania va participa la un proiect pilot in turism al Comisiei Europene
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 23 Septembrie 2011
România va participa la un proiect pilot al Comisiei Europene ce are ca obiectiv promovarea destinaţiilor europene în extra-sezon, a declarat, joi, vice-preşedintele CE, Antonio Tajani, după întâlnirea cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.
'Sunt bucuros că ministrul Udrea a acceptat să participe la un proiect pilot al Comisiei Europene, în cadrul căruia, alături de autorităţi, numeroşi tur-operatori şi organizaţii private au obiectivul de a atrage turişti în Europa. Acordul a fost semnat deja de Brazilia, Chile, Argentina. Proiectul atrage turiştii în extra-sezon, la preţuri mai mici. Se va desfăşura în perioada septembrie - decembrie', a declarat Antonio Tajani.
Oficialul CE a precizat că acordul de colaborare va fi semnat, peste câteva săptămâni, la Bruxelles.
'Proiectul va fi promovat atât în America de Sud, cât şi în Europa. Am invitat România să semneze un acord identic cu cel semnat de Spania, Franţa, Italia, Lituania. Portugalia şi Polonia vor semna peste zece zile. Cu România vom semna în câteva săptămâni, probabil la Bruxelles', a adăugat acesta.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a subliniat oportunitatea promovării turismului european printr-un brand comun.
'Am discutat despre posibilitatea de a crea unui brand turistic. Noi avem unul prin care am reuşit să atragem un numai mai mare de turişti. Este oportună propunerea comisarului de a avea un brand european în turism cu care să se promoveze destinaţiile atractive. (...) Propunerea nouă la care ţări europene şi din America de Sud au aderat - o reţea la care să adere toate entităţile, atât statele cât şi din privat - are ca scop creşterea numărului de turişti în fiecare destinaţie şi la nivel global. În câteva săptămâni suntem gata să semnăm pentru a face parte din această reţea', a precizat Elena Udrea
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: europene
comisiei
pilot
proiect
romania
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter