Valoarea actiunilor Fondul Proprietatea tranzactionate la BVB depaseste 4,3 miliarde lei
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 29 Septembrie 2011
Fondul Proprietatea a tranzacţionat acţiuni în valoare de peste 4,3 miliarde de lei de la listarea la Bursa de Valori Bucureşti, reprezentând peste opt miliarde de acţiuni, echivalent a aproximativ 60% din capitalul Fondului, potrivit unui comunicat al Franklin Templeton Investments.
Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor Fondului Proprietatea de 25 milioane de lei, reprezentând 52% din valoarea medie zilnică a tranzacţiilor la BVB.
FP a reluat plata dividendelor către acţionari pentru anii financiari 2008, 2009 şi 2010 însumând 1,532 miliarde de lei.
Administratorul FP a raportat o creştere a Valorii Activului Net (VAN) a Fondului de 6% cumulativ de la 31 decembrie 2010, până la 31 august 2011.
Franklin Templeton a preluat mandatul Fondului Proprietatea în urmă cu un an, iar acţiunile Fondului au fost listate în urmă cu opt luni.
'Viitorul Fondului arată promiţător, mai ales în contextul în care Guvernul intenţionează să crească eficienţa şi transparenţa companiilor controlate de stat din portofoliu prin oferte primare sau secundare şi numirea unor echipe de manageri profesionişti. Credem cu fermitate că angajamentul Guvernului de a duce aceste planuri la îndeplinere va ajuta semnificativ la creşterea valorii companiilor din portofoliu şi va da un impuls sănătos economiei României', a declarat Preşedintele Executiv Templeton Emerging Markets Group, Mark Mobius.
FP are reprezentare în Consiliile de Administraţie a 18 companii din portofoliu şi a numit 15 membri independenţi în companii, care împreună reprezintă un total de peste 75% din VAN-ul Fondului.
Potrivit sursei citate, un număr de 225,9 milioane de acţiuni au fost răscumpărate până la data de 23 septembrie 2011, echivalent a 1,7% din capitalul social al Fondului, la un preţ mediu de 0,5043 lei, pentru care s-au plătit 113,7 milioane de lei (aproximativ 95% din fondurile disponibile).
Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton a fost declarat câştigător, în iulie 2009, al mandatului în valoare de 3,63 miliarde Euro al Fondului Proprietatea, fiind selectată dintre şapte companii globale de management al activelor. Franklin Templeton a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: fondului
proprietatea
fondul
miliarde
valoarea
templeton
bvb
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter