ANOFM lanseaza proiectul Green Jobs
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 29 Septembrie 2011
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă lansează joi proiectul 'Green Jobs - Crearea unui sistem de analiză şi monitorizare a locurilor de muncă verzi în România', cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Grupul ţintă al proiectului îl constituie personalul propriu al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, iar valoarea totală a proiectului este de 13.717.955,10 lei, din care 9.977.663 lei reprezintă valoarea asistenţei financiare nerambursabile. Durata proiectului este de 36 de luni, iar implementarea acestuia a început în 1 iunie 2011.
Proiectul este implementat în parteneriat cu Consultores Tecnicos Especialistas en Personas S.L din Spania, Creare Resurse Umane SRL şi Senior Interactive SRL, şi are ca şi obiectiv general crearea unui sistem de identificare şi înregistrare a locurilor de muncă verzi din România şi identificarea instrumentelor necesare pentru stimularea înfiinţării unor astfel de locuri de muncă, în vederea creşterii capacităţii Serviciilor Publice de Ocupare de a anticipa şi gestiona schimbările de pe piaţa muncii, în acord cu cerinţele europene.
Obiectivele specifice ale proiectului includ identificarea celor mai bune practici, la nivel european, pentru definirea, identificarea şi înregistrarea locurilor de muncă verzi, evaluarea situaţiei actuale din România şi promovarea conceptului de 'locuri de muncă verzi', precum şi identificarea modalităţilor de stimulare a înfiinţării de locuri de muncă verzi în România.
Proiectul prevede, între alte activităţi, realizarea unui studiu comparativ privind sistemul de identificare şi înregistrare a locurilor de muncă verzi în 5 state membre ale UE şi a unui studiu naţional cu privire la situaţia actuală a locurilor de muncă verzi în România, organizarea a 8 seminarii regionale şi a unui seminar naţional pentru prezentarea şi dezbaterea rezultatelor studiului naţional, realizarea unui portal web specializat pentru informare şi comunicare în domeniul 'locurilor de muncă verzi' din România, precum şi crearea unei baze de date la nivel naţional cu locuri de muncă verzi pentru sectoarele de activitate relevante şi actualizarea permanentă a acesteia.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: munca
romania
verzi
locurilor
proiectul
ue
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter