Piata vinurilor de lux din Romania, estimata la peste 30 milioane de euro
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 30 Septembrie 2011
Valoarea pieţei vinurilor de lux importate în România depăşeşte 30 milioane de euro, cea mai mare pondere a licorilor provenind din Franţa şi Italia, a declarat, joi, pentru Agerpres, Cristian Preotu, proprietarul companiei Le Manoir, lider local pe segmentul vinurilor premium, al gastronomiei şi al cadourilor de lux.
'În legătură cu valoarea pieţei din România a vinurilor şi produselor gastronomice de lux, vorbim despre mai multe segmente. De exemplu, vinurile franţuzeşti reprezintă o piaţă de aproximativ 15 milioane de euro din care noi /compania Le Manoir, n.r./ avem circa 40% ca şi cotă de piaţă pe acest segment. Pe segmentul vinurilor spaniole, piaţa este mult mai mică la noi, da şi acolo începe să se dezvolte ca în ţările occidentale. În cazul vinurilor italieneşti, valoarea pieţei locale este la fel de mare ca şi a celor franţuzeşti', a afirmat Preotu.
Acesta a adăugat că afacerile companiei pe care o conduce au crescut, în acest an, cu 30% faţă de anul 2010.
'Afacerile Le Manoir au crescut, în a doua jumătate a acestui an, cu 30% faţă de perioada similară din anul 2010, până la 3,3 milioane euro. Estimarea până la sfârşitul anului 2011 rămâne tot la 30%. Le Manoir are în portofoliu peste 60 de branduri de vinuri din categoria premium. Am creat nişte vinuri româneşti superbe în colaborare cu firma Davino. Am făcut cu dânşii un vin care poate să stea în picioare lângă vinurile din Franţa', a explicat Cristian Preotu.
Unii dintre cei mai importanţi producători de vinuri şi produse gastronomice de lux îşi dau întâlnire la Bucureşti, în perioada 29-30 septembrie, la prima ediţie a Salonului de profil Le Manoir 2011.
La eveniment şi-au anunţat participarea 16 castele faimoase şi case producătoare de vinuri şi produse gastronomice de lux din Franţa, Italia şi Spania.
Salonul, deschis la Galeria Artmark din Bucureşti, reprezintă o iniţiativă a companiei Le Manoir, lider pe segmentul vinurilor premium, al gastronomiei şi al cadourilor de lux din România, reprezentant exclusiv al unor mari branduri internaţionale din România.
În cadrul evenimentului, va fi organizată o licitaţie de vinuri, estimată la 200.000 de euro, în care se regăsesc şi trei soiuri româneşti Dealu Mare care au preţuri de pornire între 120 şi 500 euro.
Cea mai scumpă ofertă conţine o gamă de vinuri franţuzeşti estimată la 68.500 de euro. Următoarea pe listă este o colecţie Bordeaux în prezentare pe verticală din anii 1995-2008, estimată la 23.450 euro.
Compania Le Manoir este pe piaţa românească din anul 2004. Doi ani mai târziu, se inaugurează primul magazin sub acest brand, la Bucureşti.
După şapte ani de la înfiinţare, compania deschide în 2011 al patrulea magazin, la Timişoara.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: euro
vinurilor
manoir
vinuri
estimata
romania
piata
milioane
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter