MFP: Costurile Trezoreriei la imprumuturile prin titluri de stat se vor consolida in jos in 2012
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 5 Octombrie 2011
Costurile Trezoreriei la împrumuturile prin titluri de stat se vor consolida în jos, a declarat marţi, la Romania Financial Forum, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP) Bogdan Drăgoi.
El a precizat că aceste costuri ale statului la emisiunile de titluri de stat sunt în funcţie de inflaţie la care se adaugă o marjă peste inflaţie, iar rata anuală a inflaţiei are un trend descrescător.
'Eu văd o consolidare în jos a costurilor pentru MFP, pentru emisiunile de titluri de stat', a spus oficialul MFP.
La ultimele emisiuni de titluri de stat, Trezoreria s-a împrumutat la un randament anual de 6,69% la titlurile pe şase luni, 6,74% pe nouă luni, la 6,83% pe un an şi la 7,65% pe 10 ani.
Banca Naţională a României /BNR/ consideră că este 'foarte posibil' ca inflaţia să coboare sub 4% până la sfârşitul anului, potrivit viceguvernatorului BNR, Cristian Popa.
'Este foarte posibil ca inflaţia să reintre în intervalul ţintit, până la sfârşitul anului. Vedem că inflaţia va reintra în interval înainte de sfârşitul anului şi se va apropia de ţintă', a declarat recent reprezentantul băncii centrale.
Ţinta de inflaţie a BNR este de 3% în 2011, iar intervalul ţintă este 2-4% (3% plus/minus un punct procentual). Ultima proiecţie de inflaţie a BNR era însă de 4,6% pentru 2011. În august, inflaţia anuală a coborât la 4,25%.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: titluri
mfp
bnr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter