Isarescu (BNR): Cele mai multe credite neperformante sunt la 2-3 banci
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 6 Octombrie 2011
Cele mai multe credite neperformante sunt la 2-3 bănci, care au acordat credite de consum pe perioade foarte lungi, de 20 de ani, a declarat miercuri, la Romania Financial Forum, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
'Au fost bănci care, în goana după cota de piaţă, după bonusuri, şi mă opresc aici cu 'răutăţile', au dat credite de consum pe 20 de ani. Nu sunt multe, sunt 2-3. Exact acolo sunt cele mai multe credite neperformante', a spus Isărescu.
Potrivit oficialului BNR, creditele de consum pe o perioadă mai mare de 5-7 ani nu îşi au rostul iar creditul în valută trebuie păstrat, pentru că nu există resurse în lei pe termen lung.
'Creditul pe termen lung trebuie finanţat din resurse pe termen lung. În România nu avem niciun fel de resurse pe termen lung', a spus guvernatorul BNR.
În ceea ce priveşte creditul în valută, Isărescu le-a recomandat bancherilor să pună corect riscul acestuia în preţul creditului şi să le explice clienţilor aceste riscuri.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: credite
isarescu
multe
bnr
banci
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter