AP NATO: Pretul rezolvarii problemelor din Balcanii Occidentali va fi urias
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 10 Octombrie 2011
Costul soluţionării problemelor existente în regiunea Balcanilor Occidentali va fi uriaş atât în cazul unui succes, cât şi a unui eşec, a declarat, sâmbătă, în cadrul sesiunii Comisiei pentru Economie şi Securitate a Adunării Parlamentare a NATO de la Bucureşti, John Sewel, raportor din partea Regatului Unit al Marii Britanii pentru Proiectul Subcomisiei pentru cooperarea şi convergenţa economică Est-Vest.
'Una dintre provocările ale guvernanţei internaţionale la ora actuală este un angajament pe termen lung şi resurse considerabile. Deşi Balcanii de Vest au ieşit de pe prima pagină a ziarelor, Balcanii Occidentali rămân în atenţie. Într-un context european, Balcanii Occidentali rămân o prioritate înaltă. Scopul acestui raport este să recunoaştem că nu putem neglija această zonă în care se află şapte state care încă nu au aderat la Uniunea Europeană. Vorbim despre state din fosta Iugoslavie şi Albania. Preţul soluţionării cu succes a problemelor din regiunea Balcanilor de Vest va fi uriaş, la fel şi în cazul unui eşec', a afirmat Sewel.
Oficialul britanic a adăugat că, deşi statele Balcanilor Occidentali au înregistrat progrese importante în ultimii ani, criza economică mondială a creat probleme în ceea ce priveşte exporturile.
'Statele Balcanilor Occidentali au înregistrat progrese importante în ultimii ani. Croaţia va deveni al 28-lea stat al Uniunii Europene în iulie 2012. Criza mondială s-a transmis în Balcanii Occidentali prin scăderea exporturilor. Majoritatea investiţiilor s-au contractat în 2009, cu excepţia Albaniei şi Kosovo. Raportul constată că, în cazul corupţiei şi crimei organizate, lucrurile continuă să crească în regiunea Balcanilor de Vest.
La finalul prezentării principalelor puncte ale Raportului 'Economiile balcanice: blocaje regionale, distrageri europene şi criza globală', documentul a fost adoptat cu unanimitate de către participanţi.
Cea de-a 57-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare NATO 2011 se desfăşoară, în perioada 7-10 octombrie, la Palatul Parlamentului din Bucureşti şi reuneşte peste 350 de parlamentari din cele 28 de state membre NATO, din America de Nord şi Europa, precum şi delegaţi din ţările asociate, partenere şi observatoare.
Ideea creării unei adunări a parlamentarilor din ţările Alianţei unde să se dezbată problemele cu care era confruntat parteneriatul transatlantic, a apărut la începutul anilor '50 şi s-a concretizat prin instituirea în 1955 a unei conferinţe anuale a parlamentarilor din ţările membre NATO. Numele organizaţiei - Adunarea Atlanticului de Nord - a fost schimbat în Adunarea Parlamentară a NATO la data de 1 iunie 1999.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: occidentali
balcanilor
urias
problemelor
balcanii
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter