Coldwell Banker Affiliates of Romania va ajunge la minimum 20 de sucursale pana la finele anului
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 11 Octombrie 2011
Coldwell Banker Affiliates of România va ajunge, până la finalul acestui an, la o reţea de minimum 20 de sucursale, potrivit unui comunicat de presă al companiei. Datele companiei relevă o majorare cu aproximativ 15% a numărului de tranzacţii pe segmentul rezidenţial, în 2011, comparativ cu perioada similară din 2010.
'O altă sursă sigură de majorare a activităţii pe segmentul rezidenţial este reprezentată şi de creşterea acoperirii regionale, prin deschiderea de noi sucursale. În plus, o reţea cât mai dezvoltată va reprezenta vehiculul optim de vânzare pentru proiectele rezidenţiale care vor fi lansate în viitor cât şi pentru activele care vor intra în posesia instituţiilor finanţatoare', a declarat Valentin Ilie, CEO Coldwell Banker Affiliates of Romania.
Coldwell Banker Affiliates of Romania este companie de consultanţă imobiliară, fiind reprezentantul local a uneia dintre cele mai cunoscute companii imobiliare la nivel mondial. Prin reţeaua sa, Coldwell Banker acoperă 45 de ţări cu 3.800 de birouri şi are peste 120.000 de consultanţi şi brokeri.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: coldwell
banker
sucursale
affiliates
romania
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter