Wienerwald vrea sa deschida 30 de restaurante in Romania, in urmatorii trei ani
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 20 Octombrie 2011
Lanţul de restaurante german Wienerwald va deschide 30 de unităţi în România, în următorii trei ani, în oraşe cu peste 200.000 de locuitori, cu o investiţie totală de 4,5 milioane euro.
Cel de-al doilea restaurant din Bucureşti a fost inaugurat, miercuri, în zona Floreasca.
'Am deschis două locaţii în Bucureşti, una în Vitan şi celălalt restaurant în Floreasca. Vrem până la sfârşitul anului să deschidem alte două restaurante în Bucureşti, unul în Sun Plaza şi altul în centrul Capitalei. În total, ne propunem 30 de restaurante în următorii trei ani', a declarat Ali Capa, partener Wienerwald România.
Wienerwald a vândut în şase luni, de la deschiderea primului restaurant, mai mult de 20 de tone de carne de pui.
'Primul restaurant Wienerwald a vândut până acum (în doar 6 luni) peste 20 tone de produse din carne de pui, dacă luăm în considerare doar puiul prăjit tradiţional - denumit GrillHendl - peste 10.000 de bucăţi fiind vândute. Oaspeţii noştri au apreciat gustul deosebit, precum şi prospeţimea puiului, deoarece acesta este pregătit în cuptoare speciale, la aburi, fără alte grăsimi', a spus Mihaela Petrică, Manager Operaţiuni la Wienerwald, care are o experienţă de 16 ani în sectorul restaurantelor cu servire rapidă, incluzând funcţia de Director Operaţiuni la McDonald's România.
Wienerwald deţine 34 de restaurante în Germania şi 33 în Turcia, specializate în reţete tradiţionale de preparare a produselor din pui, cu servire în restaurant cât şi cu livrare la domiciliu.
În România, compania investeşte aproximativ 150.000 de euro în fiecare restaurant deschis.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: wienerwald
restaurant
urmatorii
romania
restaurante
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter