BERD: Incetinirea cresterii economice in 2012 nu este specifica Romaniei, ci tuturor pietelor emergente europene
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 20 Octombrie 2011
Reducerea prognozei de creştere economică pentru 2012 nu este specifică României, ci tuturor pieţelor emergente europene, şi este determinată de situaţia din zona euro, unde sunt orientate exporturile, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă a Consiliului Investitorilor Străini (FIC), directorul BERD pentru România, Claudia Pendred.
'Reducerea PIB pentru 2012 nu este specifică României. Este o problemă a pieţelor emergente din Europa. Foarte mulţi analişti au redus prognozele pentru PIB pentru România, dar şi pentru alte state din Europa, din cauza evoluţiei exporturilor, care se vor reduce din cauza problemelor din zona euro. România exportă cel mai mult în UE, iar încrederea consumatorilor din zona euro este în scădere, de aceea exporturile se vor diminua în perioada următoare', a explicat reprezentanta BERD.
Pendred a menţionat că unele proiecţii susţin că România va avea în 2012 o creştere de 1%, altele - sub 1%, FMI estimează o creştere economică în jur de 2%, iar BERD 1,1%.
BERD a redus, marţi, prognoza de creştere economică a României în 2012 cu 2,7 puncte procentuale, la 1,1%, din cauza expunerii mari la economia Greciei. Autorităţile române estimează o creştere economică de 3,5-4 % în 2012, dar prognoza ar putea fi revizuită după o nouă rundă de negocieri cu FMI şi UE, la finalul lunii octombrie.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: berd
romaniei
crestere
emergente
specifica
pietelor
euro
fmi
ue
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter