ANCOM: Piata s-a redus cu 10,4% din punctul de vedere al traficului total postal
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 20 Octombrie 2011
Piaţa s-a redus cu 10,4% din punctul de vedere al traficului total poştal, o scădere de trei ori mai mică decât cea înregistrată în anul 2009, potrivit raportului de date statistice privind serviciile poştale în anul 2010, publicat miercuri de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
După ce în anul 2009 traficul poştal internaţional a înregistrat o creştere de peste 60%, în anul 2010 acesta a reintrat pe o pantă descrescătoare, diminuându-se cu 6%.
Piaţa serviciilor poştale a atins valoarea de 350 milioane euro (1,45 miliarde de lei), în scădere cu 2,3% faţă de anul 2009.
În anul 2010, în România au circulat 412,536 milioane de trimiteri poştale, ceea ce înseamnă o medie de 19,26 de trimiteri poştale pe cap de locuitor faţă de 21,46 de trimiteri în anul 2009.
Din numărul total de trimiteri procesate în anul 2010, CNPR a procesat 79,75%, adică 328,980 milioane de trimiteri, în timp ce următorii zece furnizori în funcţie de volumul de trimiteri au realizat un trafic de 65,333 milioane de trimiteri, ce reprezintă 15,84% din totalul traficului de trimiteri procesate, restul furnizorilor având un volum de 18,223 milioane de trimiteri, ceea ce reprezintă 4,41% din acest segment de piaţă.
93,5% din traficul poştal total aferent anului 2010 este reprezentat de trimiterile poştale interne, care au înregistrat o scădere de 10,7% faţă de anul 2009, ajungând la valoarea de 385,592 milioane de trimiteri, în condiţiile în care traficul intern realizat de CNPR a scăzut cu 16,4%, iar cel realizat de ceilalţi furnizori a crescut cu 21,2%.
Aceeaşi dinamică s-a înregistrat şi în cazul trimiterilor internaţionale, unde traficul total (26,944 milioane de trimiteri) a scăzut uşor, cu 6,1%, faţă de anul 2009. Pe acest segment de piaţă, CNPR a procesat cu peste 11% mai puţine trimiteri decât în anul 2009, iar ceilalţi furnizori au înregistrat o creştere cu peste 36% a volumului de trafic internaţional.
Traficul poştal total este format din traficul trimiterilor din poşta de scrisori (servicii poştale având ca obiect trimiteri de corespondenţă, trimiteri constând în imprimate, pachete mici şi trimiteri de publicitate prin poştă, cu limita maximă de greutate de două kilograme), traficul de colete şi traficul aferent serviciilor poştale Express.
În anul 2010, traficul poştal al trimiterilor din poşta de scrisori a reprezentat 93,41% din traficul poştal total şi a înregistrat scăderi atât la nivelul traficului intern (cu 11,3%), cât şi internaţional (cu 9,1%). CNPR deţine o cotă majoritară pe acest segment de peste 83%.
Spre deosebire de poşta de scrisori, traficul de colete a înregistrat creşteri în anul 2010 atât la nivel intern, cu 1,7%, cât şi internaţional, cu 11,3%, însă ponderea acestora în totalul traficului poştal este de doar 4,25%.
În anul 2010, au fost colectate şi distribuite un număr de 17,553 milioane de colete poştale, peste 89% dintre acestea fiind procesate de furnizorii alternativi de servicii poştale.
Deşi traficul internaţional aferent serviciilor poştale Express a înregistrat o creştere de 54,3%, per total, traficul aferent acestor servicii a scăzut cu 2,3%.
În anul 2010, traficul poştal total aferent serviciilor Express a fost de 9,622 milioane de trimiteri poştale, din care peste 61% au fost procesate de CNPR, restul fiind colectate şi distribuite de ceilalţi furnizori.
Şi în 2010 s-a constatat intensificarea concurenţei pe segmentul serviciilor poştale incluse în sfera serviciului universal unde, alături de CNPR, au mai funcţionat alţi 137 de furnizori, care au reuşit să atragă o cotă de piaţă de 15,7% la nivelul traficului total, de aproape două ori mai mare decât în anul 2009. Astfel, furnizorii alternativi au procesat în total 51,387 milioane de trimiteri poştale, în creştere cu 52,9% faţă de anul 2009, în timp ce CNPR a procesat 275,302 milioane de trimiteri, cu 20,2% mai puţin decât în anul 2009.
Segmentul care a înregistrat creşteri (de 4,6%) la nivelul traficului total este segmentul serviciilor din afara sferei serviciului universal (servicii care au ca obiect trimiteri de corespondenţă, imprimate, trimiteri de publicitate prin poştă mai mari de două kilograme, colete interne cu o greutate între 10 şi 50 de kilograme, colete cu limită de greutate între 10 şi 50 de kilograme expediate de pe teritoriul României către o adresă aflată în afara teritoriului acesteia, colete poştale cu limite de greutate între 20 şi 50 de kilograme expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia, precum şi serviciul Ramburs, serviciul Schimbare destinaţie, serviciul Livrare specială, serviciul Confirmare de primire, serviciul Express).
Pe acest segment, au fost colectate şi distribuite 85,847 milioane de trimiteri poştale, reprezentând 20,81% din traficul total poştal realizat în anul 2010. Atât trimiterile interne, cât şi cele internaţionale au înregistrat creşteri, de 3,5, respectiv 38,2 procente.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: trimiteri
aferent
furnizori
posta
kilograme
serviciul
colete
milioane
serviciilor
postal
total
traficului
postale
traficul
inregistrat
international
piata
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter