Deloitte Tax: Garantarea, o solutie impotriva controverselor asupra acceptarii declaratiei vamale
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 20 Octombrie 2011
Orice persoană fizică sau juridică care introduce mărfuri din afara Uniunii Europene are obligaţia să depună o declaraţie vamală împreună cu documentele însoţitoare ce susţin informaţiile din declaraţie, dar în realitate există situaţii în care inspectorul vamal solicită modificarea unor informaţii din declaraţia vamală, sub ameninţarea neacordării liberului de vamă pentru bunurile ce urmează a fi importate.
'În practică, ne întâlnim cu situaţii în care, înainte de acceptarea declaraţiei vamale, inspectorul vamal solicită modificarea unor informaţii menţionate în declaraţia vamală, sub ameninţarea neacordării liberului de vamă, pentru bunurile ce urmează a fi importate', a declarat Mihai Petre, Senior Manager Taxe Vamale şi Accize, Deloitte Tax.
Întrucât fiecare oră de întârziere în vamă costă, organul vamal se află automat într-o poziţie de forţă, prin urmare, în practică, sugestiile de modificare a declaraţiilor vamale emise de către acesta sunt acceptate, menţionează reprezentantul Deloitte.
Deloitte precizează că pot fi cazuri pertinente, când informaţiile din documentele comerciale ce însoţesc marfa (de ex. factura, document de transport) nu coincid cu cele declarate în declaraţia vamală, iar în astfel de cazuri este normal ca astfel de erori să fie corectate de către declarant, deoarece elementele din declaraţia vamală trebuie să corespundă cu cele din documentele ce însoţesc marfa.
Există însă cazuri când inspectorul vamal solicită modificarea unor elemente din declaraţia vamală cu consecinţe majore asupra taxelor vamale sau măsurilor comerciale aplicabile, cum ar fi clasificarea tarifară a mărfurilor.
'Conform legislaţiei comunitare şi a jurisprudenţei, declaraţia vamală este un act de voinţă a celui care declară marfa şi nu o decizie a autorităţii vamale. La momentul acceptării declaraţiei vamale, autoritatea nu se pronunţă cu privire la corectitudinea informaţiilor furnizate de către declarant, deoarece acesta îşi asumă responsabilitatea pentru respectivele informaţii', a spus Mihai Petre.
Potrivit sursei citate, acceptarea unei declaraţii vamale nu înseamnă că autorităţile vamale nu pot controla ulterior acurateţea informaţiilor declarate.
'Inspectorul vamal nu vă poate impune modificarea unor informaţii cum ar fi codul tarifar, calculul valorii în vamă (fără a ţine cont de posibilitatea de a deduce anumite cheltuieli)', subliniază Mihai Petre.
'Ca un compromis la cele de mai sus, puteţi contracara o eventuală poziţie de forţă din partea inspectorului vamal prin garantarea diferenţei de taxe vamale solicitate, în loc să modificaţi declaraţia vamală la cererea acestuia'. Este mult mai uşoară procedura de recuperare a unei garanţii decât a unei sume plătite, în cazul în care la finalizarea controlului ulterior de către autoritatea vamală se dovedeşte că informaţiile indicate iniţial de declarant au fost corecte.
Deloitte furnizează servicii clienţilor din sectorul public şi privat în următoarele domenii profesionale - audit, taxe, consultanţă, consultanţă financiară - deservind numeroase industrii.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: vamale
vamala
declaratia
vamal
declaratiei
deloitte
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter