Nominalizarile Romanian PR Award
Forum for International Communications - 21 Octombrie 2011
Juriul internaţional al competiţiei Romanian PR Award anunţă nominalizările pentru cea de-a IX-a ediţie a concursului. Din 212 campanii înscrise în cele 24 secţiuni de concurs juriul a nominalizat 72 de proiecte.
Aceste campanii se detaşează prin rigoare şi creativitate, consideră cei 38 de membri ai juriului. Cea de-a IX-a ediţie a competiţiei s-a bucurat de susţinerea unui juriu internaţional, reunind competenţe în comunicare din SUA, Marea Britanie, Germania, Belgia, Suedia, Olanda şi România. Proiectele au fost apreciate conform criteriilor de performanţă ale Asociaţiei Internaţionale de Relaţii Publice (IPRA).
'Provocările pe care le întâlnesc organizaţiile de astăzi sunt mai complexe ca niciodată. Companiile, organizaţiile non-profit şi agenţiile nominalizate la cea de-a IX-a ediţie a competiţiei dovedesc că ştiu să atingă, prin programele lor de comunicare, nevoile şi interesele publicurilor-ţintă. Pentru mine, ca preşedinte al juriului Romanian PR Award, a fost un privilegiu să-mi confrunt experienţa cu efortul unora dintre cei mai buni practicieni români de relaţii publice. Le mulţumesc tuturor competitorilor şi îi felicit pe cei care au reuşit nominalizări în competiţie', a declarat Peter Debreceny, Preşedintele juriului şi Past Chairman al Institute for Public Relations.
Festivitatea de premiere 'PR Award Gala Night' va avea loc Joi, 27 Octombrie, la Palatul Parlamentului, sala I.Gh.Duca, ora 18.30. În afara premiilor pe categorii, juriul va acorda disticţiile 'Agenţia Anului' şi 'Comunicatorul Anului' precum şi premiile Junior PR Award.
Prezentăm mai jos nominalizările în ordine alfabetică:
Comunicare corporatistă
- GMP PR & Ursus Breweries: Află-ţi echilibrul
- GolinHarris & Electrolux: Electrolux Passion4Cooking
- GolinHarris & Franklin Templeton Investments: Franklin Templeton Investments listează Fondul Proprietatea la BVB
- iLeo & Petrom: Redescoperă România 2011
- The Practice & Starcom Mediavest Group & Avon: 125 de femei pentru schimbare
- PR pentru Marketing: Produse şi servicii noi
- GFK România: ReThink. ReInvent. ReBuild
- GMP PR & Henkel Romania: Primul salon de self-styling din România
- Graffiti PR & Renault Romania: Renault Electric Roadshow - Primul Roadshow 100% electric din România
- THE PRACTICE & VES Sighişoara: Decăderea şi Renaşterea unui Simbol Național
- PR pentru Marketing: Produse şi servicii existente
- GolinHarris & Algida/Unilever: Iubeşte îngheţata: Zâmbeşte!
- Raiffeisen Bank Romania: Platforma 'Credite prietenoase'
- Rogalski Grigoriu Public Relations & United Romania Breweries Bereprod: Tuborg Party Manager
- THE PRACTICE & Gusto-Phoenix: Gusto Mega Surprize cu Mega Buzz
- THE PRACTICE & Ursus Breweries: L'Estate Peroni
Comunicare pentru administrarea crizelor, riscurilor şi oportunităţilor
- GolinHarris & Franklin Templeton Investments: Franklin Templeton Investments listează Fondul Proprietatea la BVB
- SmartPoint & eMAG: Preţuri greşite la eMAG
- THE PRACTICE & Carpatcement Holding: Predarea caschetei!
- THE PRACTICE & Roşia Montana Gold Corporation: Transparența e aur curat
Digital PR şi Social Media
- GMP PR & Ursus Breweries: Află-ţi echilibrul
- GMP PR & Fundația Sensiblu: Nu e poveste!
- GolinHarris & Electrolux: Cina cu Electrolux
- Graffiti PR & UPC România: Digital Zoo
- iLeo & Petrom:Redescoperă România 2011
- Rogalski Grigoriu PR & United Romania Breweries Bereprod: Tuborg Party Manager
- THE PRACTICE & Ursus Breweries: L'Estate Peroni – Bloggers on board
Comunicare internă
- BCR: Anul Voluntariatului în BCR
- GFK România: GFK Extra Job
- GMP PR & Petrom: Pentru tine sunt doar 2%, pentru ei poate fi totul
- GolinHarris & Bayer: On Top of the World
- Pastel & Unilever: Unilever Food Solutions – Condimentul portocaliu
- THE PRACTICE & TechTeam Global: Crazy about computers
Responsabilitate socială şi dialog cu grupurile co-interesate
- Avon România: Campania Promisiunilor 2010
- BCR: Summer Job în BCR 2011
- Free Communication & Asociaţia Salvează Vieţi: Nu mă ignora!
- GMP PR & Ursus Breweries: Află-ţi echilibrul
- Graffiti PR & Petrom: Acces la Viaţă – Extinderea reţelei de telemedicină
- Rogalski Grigoriu PR & Siemens România: Victoria 20.20
Comunicarea proiectelor de mediu
- Asociaţia Green Revolution & Orange: Biciclete cu cravată
- GMP PR & Apa Nova Bucureşti: Botezul sturionilor
- Pi2PR & Siemens: Siemens Amazing Race
Media Relations
- GMP PR & Crina Coco Popescu: Noutăţi din viitor
- GMP PR & Pepsi: Consignaţia 7080
- GolinHarris Bucureşti & Franklin Templeton Investments: Franklin Templeton Investments listează Fondul Proprietatea la BVB
- Rogalski Grigoriu PR & Siemens România: Victoria 20.20
- Rogalski Grigoriu PR & Societatea Română de Pediatrie: Campionii prevenţiei
- THE PRACTICE & Starbucks: Frappuccino Reinventat
Public Affairs/ Advocacy/ Lobby
- Asociaţia SOS Infertilitatea: Campanie de responsabilizare privind problema infertilităţii în România - 'Infertilitatea este o boală. A avea un copil NU trebuie să fie un lux!'
- GolinHarris Bucuresti & Franklin Templeton Investments : Franklin Templeton Investments – O Lecţie de Guvernanţă Corporatistă
- Point Public Affairs & Colegiul Farmaciştilor din România cu sprijinul unei coaliții largi de organizaţii: E timpul unui sistem sanitar sustenabil!
- Policy Center for Roma and Minorities: Campania publică de creştere a nivelului de conştientizare - REACT (Responsibility, Empowerment, Activism, Citizenship, Transparency)
Comunicare financiară
- GolinHarris Bucureşti & Franklin Templeton Investments: Franklin Templeton Investments listează Fondul Proprietatea la BVB
- Organizaţii non-guvernamentale. Societate civilă
- Asociaţia SOS Infertilitatea: Campanie de responsabilizare privind problema infertilităţii în România – 'Infertilitatea este o boală. A avea un copil NU trebuie să fie un lux!'
- GMP PR & Centrul de Informare ONU: Ziua drepturilor omului
- Policy Center for Roma and Minorities: Campania publică de creştere a nivelului de conştientizare - REACT (Responsibility, Empowerment, Activism, Citizenship, Transparency)
- Rogalski Grigoriu PR & World Vision România: Mame bune, copii sănătoşi
- Salvaţi Copiii: Creştem împreună
- Salvaţi Copiii: Să ne creştem copiii într-o societate fără violenţă!
Comunicare în domeniul public
- GMP PR & Apa Nova Bucureşti: Tineri urbani de altadată
- Pi2PR & Cocor: Aleea Celebrităţilor
- Rogalski Grigoriu PR & Siemens România: Victoria 20.20
- Vitrina Advertising & Asociaţia Femeilor de Afaceri din Cluj: Un oraş pentru o grădină
Comunicarea produselor financiare
- BCR: Comunicarea produselor de creditare şi refinanțare pentru Banca Comercială Română
- GolinHarris Bucuresti & Franklin Templeton Investments: Franklin Templeton Investments listează Fondul Proprietatea la BVB
- GolinHarris Bucuresti & Royal Bank of Scotland: RBS MoneySense
- Raiffeisen Bank România: Platforma 'Credite prietenoase'
Comunicarea produselor medicale
- Deci se Poate & Societatea Romănă de Pneumologie: Tu poţi avea astm. Astmul nu te are pe tine. Astmul poate fi controlat!
- Free Communication & Sanofi România: Marşul 'Câştigi şi dăruieşti sănătate!'
- Rogalski Grigoriu PR & Institutul de Pneumologie « Marius Nasta » Bucureşti: Fumatul este o boală
- THE PRACTICE & Societatea Națională de Medicina Familiei: Prima platformă de e-learning pentru medicii de familie | 'Fii la curent, fii competent!'
Buget -/ Creativitate +
- Asociaţia SOS Infertilitatea: Campanie de responsabilizare privind problema infertilităţii în România – 'Infertilitatea este o boală. A avea un copil NU trebuie să fie un lux!'
- GMP PR & Centrul de Informare ONU: Ziua drepturilor omului
- Rogalski Grigoriu PR & World Vision România: Mame bune, copii sănătoşi
Diplome de excelenţă
Website / Intranet / Blog
- Raiffeisen Bank România: Platforma 'Credite prietenoase'
Evenimente
- GMP PR & Centrul de Informare ONU: Ziua drepturilor omului
- GolinHarris Bucureşti: The Graduation - Lowe PR devine GolinHarris Bucureşti
- THE PRACTICE & Starcom Mediavest Group & AVON: 125 de femei pentru schimbare
Raport Anual
Publicaţii Externe
- GolinHarris Bucureşti: 'Lowe PR devine GolinHarris Bucureşti - Media & Advertising Project
- Samusocial din România: 'Gazeta Străzii', primul ziar scris de adulţii străzii
Sponsorship
- Avon: Campania Promisiunilor 2010
- GMP PR & Bancpost: BRAVO pentru vieţile salvate
Producţii video
- PR&More / TenarisSilcotub: Tenaris TV
Finaliştii Junior PR Award
- George Bădina: Next level: US Study
- Georgiana Ioana Stănciugelu: Iubiţi şi câinii vagabonzi!
- Lucia Ioana Pîrvu: Mereu unici, mereu la fel!
- Nicoleta-Emilia Maier, Roxana-Maria Mariţa, Ştefana Anamaria Prozan: Campania 'Prietenul meu nu e calculatorul!'
- Radu Rotaru: Campania 'Vreau la liceu'
***
Forum for International Communications este o organizaţie non-guvernamentală care cultivă în mediul comunicatorilor profesionişti standardele etice şi de performanţă ale profesiei de relaţii publice. Fundaţia organizează din 2003 competiţia Romanian PR Award şi evenimentul Romanian PR Week, impuse drept cele mai importante evenimente de recunoaştere a excelenţei în domeniul comunicării de afaceri din România. Cu sprijinul US Institute for Public Relations, fundaţia a implementat în 2009 cercetarea naţională 'Media Transparency and Media Practices in Romania' şi derulează în prezent o serie de programe educaţionale, prelegeri şi dezbateri publice, cursuri şi training-uri de formare profesională şi o serie de întâlniri informale între profesioniştii domeniului. În martie 2006, Forum a iniţiat programul CSR România cu scopul de a promova bunele practici în domeniul responsabilităţii sociale corporatiste, program afiliat de curând la reţeaua europeană CSR Europe. În aprilie 2009, fundaţia a lansat portalul de resurse PR Romania.
Sursa: http://www.praward.ro
Tags: romania
golinharris
rogalski
practice
proprietatea
bvb
grigoriu
bcr
bucuresti
siemens
asociatia
campania
fondul
listeaza
public
comunicare
award
romanian
nominalizarile
ursus
investments
breweries
templeton
franklin
rbs
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter