Fondul de investitii NEPI isi majoreaza capitalul cu 40 milioane euro
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 24 Octombrie 2011
Investitorii la Bursa de Valori Bucureşti /BVB/ pot achiziţiona în perioada 7-18 noiembrie drepturi de preferinţă în cadrul unei operaţiuni de majorare de capital social de 40 milioane euro, pentru fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investments (NEPI), listat şi pe Bursa de la Bucureşti.
Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul BVB, veniturile vor fi utilizate pentru a finanţa potenţialele achiziţii ale NEPI, aflate în curs de negociere, iar în cazul în care aceste achiziţii nu vor fi realizate încasările din oferta de drepturi vor fi folosite pentru rambursarea împrumuturilor existente.
În cadrul ofertei vor fi emise 14,28 milioane de acţiuni, însoţite de drepturi de preferinţă, aceasta fiind prima operaţiune de acest tip din România pentru o companie străină.
Preţul de subscriere pentru acţiunile noi este de 2,8 euro pentru acţionarii înregistraţi în Marea Britanie şi România şi 30 ranzi pentru cei din Africa de Sud, preţ calculat pentru un curs de 10,7 ranzi/euro.
Investitorii români pot subscrie 16,14 titluri noi la 100 de acţiuni deţinute, data de înregistrare fiind 4 noiembrie.
Data de referinţă pentru stabilirea deţinătorilor de drepturi va fi de 23 noiembrie. În perioada 23 - 28 noiembrie se va derula la BVB perioada de subscriere de acţiuni NEPI.
NEPI este primul fond de investiţii imobiliare listat la BVB, pe segmentul de piaţă creat pentru Real Estate Investment Trusts (REITs). Fondul este listat la bursele din Johannesburg (Africa de Sud) şi Londra. NEPI a fost listat la BVB pe 20 iunie.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: bvb
euro
milioane
investitii
fondul
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter