Eurostat: Romania, locul sapte in UE in functie de cresterea comenzilor noi in industrie
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 25 Octombrie 2011
Comenzile noi în industrie au crescut cu 6,2% în zona euro şi cu 6,5% în Uniune Europeană, în august 2011 comparativ cu perioada similară din 2010, potrivit datelor prezentate, luni, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
România se plasează pe locul şapte la nivelul UE în ceea ce priveşte creşterea comenzilor noi în industrie în august, cu un avans de 12,5%, după o creştere de 11,3% în iulie.
Potrivit Eurostat, 18 state membre au înregistrat evoluţii pozitive ale valorii comenzilor noi în industrie, în timp ce în patru ţări membre comenzile noi în industrie au scăzut în august 2011, comparativ cu august 2010.
Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Estonia (41,1%), Bulgaria (25,3%), Lituania (19,3%), Letonia (15,8%), Portugalia (13,5%), Polonia (13%) şi România (12,5%), iar cel mai semnificativ declin s-a înregistrat în Danemarca (minus 11,2%) şi Cehia (minus 10,3%).
În august 2011 comparativ cu luna precedentă, în zona euro comenzile noi în industrie au înregistrat o creştere de 1,9%, în timp ce în UE comenzile noi în industrie au urcat cu 0,4%.
Potrivit Eurostat, comenzile noi în industrie au crescut în 15 ţări membre şi au scăzut în şapte state.
Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Slovacia (12,6%), Estonia (11,2%), Ungaria (11,1%) şi Letonia (6,8%) iar cel mai semnificativ declin s-a înregistrat în Danemarca (minus 8%), Olanda (minus 5,3%) şi Irlanda (minus 4%). România a înregistrat o creştere a comenzilor noi în industrie de 2%, în august 2011, comparativ cu luna precedentă.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: industrie
comenzile
minus
inregistrat
comenzilor
sapte
eurostat
ue
romania
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter