Andreea Paul Vass: In februarie 2012 vor fi 10 companii de stat cu management privat
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 26 Octombrie 2011
Unu număr de zece companii de stat vor avea management privat în februarie 2012, aceasta fiind una dintre posibilele rezolvări ale deficienţelor cronice legate de conducerea companiilor cu capital de stat, a declarat, marţi, la un Forum al Pensiilor Private, consilierul de stat Andreea Paul Vass.
'Indolenţa managementului companiilor de stat este de notorietate, iar pentru rezolvarea acestei probleme autorităţile au în vedere trei soluţii. Este vorba despre privatizarea companiilor de stat, despre vânzarea participaţiilor statului la aceste companii într-un mod transparent, adică pe bursă precum şi de privatizarea managementului', a declarat Andreea Paul Vass, precizând că în februarie 2012 zece companii de stat vor beneficia de un management privat.
În continuare, Andreea Paul Vass a afirmat că este vorba despre 'o nouă strategie de guvernanţă corporatistă publică' generată de o decizie a Eurostat. 'Ca urmare arieratele companiilor de stat, inclusiv cele la fondul de contribuţii sociale, nu vor mai putea fi mascate şi vor trebui incluse în deficitul bugetar, în mod explicit/vizibil', a spus ea.
Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) a organizat, marţi, Forumul European de Pensii Private 2011, la care au participat şi reprezentanţi ai Federaţiei Europene a Fondurilor de Pensii (EFRP).
Temele abordate în cadrul evenimentului au vizat reformele sistemelor de pensii ale statelor europene din ultimii ani şi tendinţele europene în dezvoltarea sistemelor de pensii private. De asemenea, a fost abordată şi problema îmbătrânirii Europei.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: privat
management
companii
andreea
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter