Caelum Development investeste 250 milioane de euro pentru ParkLake Plaza din Capitala
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 26 Octombrie 2011
Grupul de investiţii irlandez Caelum Development a început lucrările de construcţie la centrul comercial ParkLake Plaza din Capitală, o investiţie de 250 milioane de euro, se arată într-un comunicat al dezvoltatorului.
Pe perioada lucrărilor de construcţie la acest proiect, se vor crea aproximativ 3.000 de locuri de muncă, iar după deschiderea sa vor fi disponibile aproximativ 2.500 de locuri de muncă. Proiectul, ale căror lucrări este estimat să dureze doi ani şi jumătate, va cuprinde aproximativ 200 magazine pe o suprafaţă închiriabilă de 67.000 metri pătraţi.
'Suntem de părere că acest proiect, cu toate avantajele şi oportunităţile sale, va fi unul din cele mai de succes din Europa Centrală şi de Est şi suntem foarte mândri şi bucuroşi să vedem că atât comercianţii internaţionali cât şi cei locali cred cu putere în acest proiect şi deja şi-au asigurat un loc în cadrul centrului', a spus preşedintele companiei Caelum Development, David Sharkey.
Caelum Development este un dezvoltator imobiliar european va livra, în următorii trei ani, două proiecte comerciale de peste 100.000 mp de spaţiu închiriabil. Această companie s-a dezvoltat în Centrul şi Estul Europei, având sediul în Varşovia. Portofoliul acestei companii include un total de 19 proiecte comerciale, toate localizate în Polonia. ParkLake Plaza este primul proiect al celor de la Caelum Development ce urmează să fie dezvoltat în România.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: parklake
caelum
development
plaza
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter