Actiunile emise de Christian Dior, Danone, Heineken si Loreal vor fi tranzactionate de luni la BVB
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 28 Octombrie 2011
Acţiunile emise de Christian Dior, Danone, Heineken şi L'Oreal vor fi tranzacţionate, începând de luni, 31 octombrie, în cadrul Sistemului Alternativ de Tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti - Secţiunea valori mobiliare admise la tranzacţionare şi pe o piaţă reglementată, informează BVB.
Acţiunile celor patru emitenţi beneficiază de serviciul de Market Making furnizat de SSIF Tradeville.Christian Dior este o companie de tip holding cu sediul în Franţa care comercializează o gamă variată de bunuri de lux. Compania are şase linii principale de produse: haute couture, comercializate sub brandul Christian Dior; vinuri şi băuturi alcoolice, care includ brandurile Moet&Chandon, Dom Pérignon, Veuve Clicquot şi Hennessy; accesorii şi articole din piele, cuprinzând Louis Vuitton, Fendi, Donna Karan, Celine şi Thomas Pink; parfumuri şi cosmetice, incluzând brandurile Guerlain, Givenchy şi Christian Dior; ceasuri şi bijuterii, cuprinzând brandurile TAG Heuer, Fred, Chaumet şi Zenith; retail selectiv, cu branduri precum Sephora, DFS şi Le Bon Marche.
Compania îşi distribuie produsele prin magazine proprii şi distribuitori autorizaţi în Europa, Statele Unite, Japonia şi Asia-Pacific, înregistrând un număr de 76.002 de angajaţi echivalent normă întreagă în 2010.
Christian Dior are o capitalizare bursieră de circa 16,2 miliarde de euro, iar în 2010 a înregistrat o cifră de afaceri de 21,1 miliarde de euro şi un profit net de 1,3 miliarde de euro.
Piaţa reglementată pe care este admis la tranzacţionare acest emitent este Euronext Paris.
Danone este o companie franceză care face parte din industria de procesare a alimentelor, sector care cuprinde cinci categorii: producţia de lactate, apă îmbuteliată, cereale, îngheţată şi lapte. Produsele lactate (în special iaurturile) ocupă cea mai mare pondere în vânzările Danone din primele 6 luni din 2011, aproape 59%. Divizia de alimente nutritive pentru copii este a doua ca mărime, cu 18,69% din vânzări, urmată de divizia de apa îmbuteliată (17,14%) şi de segmentul de medicamente nutritive (5,87%).
Compania este lider mondial pe piaţa produselor lactate cu o cotă de piaţă de aproximativ 23% şi ocupă poziţia secundă pe celelalte pieţe pe care activează: apa îmbuteliată, alimente nutritive şi medicamente nutritive. Principalele branduri ale companiei sunt: Activia, Actimel, Evian şi Bledina. Produsele oferite de linia de business 'medicamente nutriţionale' sunt comercializate în farmacii şi spitale sub mărcile Nutricia şi Fortimel.
Principala piaţă de desfacere pentru Danone este Europa (56,98% din vânzări), urmată de regiunea denumită 'restul lumii' cu 28,68% şi de Asia cu 14,34%.
Compania are o capitalizare de piaţă de aproape 30 miliarde euro şi o cifră de afaceri pe ultimele 12 luni de 18,4 miliarde euro.
Piaţa reglementată pe care este admis la tranzacţionare acest emitent este Euronext Paris.
Heineken este principalul producător de bere din Europa, cu prezenţă şi pe piaţa din România, unde deţine patru fabrici la care lucrează aproximativ 1.100 angajaţi. Heineken are cel mai variat portofoliu de produse din piaţa locală, acoperind toate segmentele acesteia: Heineken, Ciuc Premium, Golden Brau, Neumarkt, Bucegi, Gosser, Schlossgold, Silva, Gambrinus, Harghita, Haţegana şi mărcile de import Zipfer şi Edelweiss.
Compania are peste 200 de mărci de bere şi cidru printre cele mai importante fiind: Amstel, Birra Moretti, Cruzcampo, Foster's, Kingfisher, Paulaner, Gosser sau Newcastle Brown Ale. La începutul lui 2010, Heineken a anunţat achiziţia Fomento Economico Mexicano (FEMSA). Prin achiziţia FEMSA, Heineken deţine 43% din piaţa de bere din Mexic (al şaselea consumator la nivel mondial) şi 10% din piaţa de bere din Brazilia (al patrulea consumator la nivel mondial). Pe piaţa din SUA, berea Heineken ocupă locul doi ca vânzări.
Heineken este lider pe pieţele din Regatul Unit, Franţa, Italia, Grecia, Austria, Slovacia, Macedonia şi Olanda şi ocupă poziţia a doua în România, Polonia, Croaţia, Ungaria, Belgia, Finlanda, Portugalia, Spania şi Elveţia.
Compania deţine pachete majoritare la companii producătoare de bere, contracte de licenţă, parteneriate şi alianţe strategice. O parte din distribuitorii Heineken comercializează vin, băuturi spirtoase şi băuturi răcoritoare.
Piaţa reglementată pe care este admis la tranzacţionare acest emitent este Euronext Paris.
L'Oreal, companie fondată în 1907 şi având sediul central în Franţa, deţine poziţia de lider mondial pe piaţa produselor cosmetice. Grupul este prezent în aproximativ 66 de ţări totalizând peste 66.600 de angajaţi (în S1/2011) şi având 38 de fabrici răspândite în întreaga lume. În 2010, L'Oreal a produs, la nivel mondial, aproximativ 5,7 miliarde de unităţi ale diverselor produse comercializate sub cele peste 500 de mărci comerciale înregistrate. Tipurile de produse pe care se axează compania sunt: colorarea şi îngrijirea părului, îngrijirea pielii, protecţie solară, machiaj, styling şi parfumuri. L'Oreal este unul dintre liderii industriei în privinţa activităţii de cercetare-dezvoltare, numai în 2010 înregistrând 612 brevete de invenţii.
Grupul îşi cultivă cu atenţie imaginea de promotor al dezvoltării durabile, fapt ce a condus la includerea sa în indici de dezvoltare durabilă cum ar fi DJSI World şi FTSE4Good.
L'Oreal este organizată în trei mari segmente operaţionale: Cosmetice, Body Shop şi Galderma (ultima fiind deţinută în proporţii egale cu Nestle). Segmentul Cosmetice (care a adus în 2010 peste 93% din vânzările grupului) este împărţit în 4 subdivizii: Produse de Consum, Produse de Lux, Produse Profesionale şi Cosmetice Active. Capitalizarea companiei este de aproximativ 45,5 miliarde de euro, iar în ultimii 10 ani L'Oreal a înregistrat o cifră de afaceri anuală de peste 13,5 miliarde de euro (circa 19,5 miliarde în 2010).
Piaţa reglementată pe care este admis la tranzacţionare acest emitent este Euronext Paris.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: piata
cosmetice
produse
miliarde
euro
aproximativ
mondial
compania
reglementata
heineken
danone
christian
loreal
actiunile
tranzactionare
bvb
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter