ARILOG: Piata de logistica va stagna in 2011
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 3 Noiembrie 2011
Piaţa de logistică va stagna în 2011, în pofida unei reveniri a retailului anunţată pentru a doua jumătate a anului, mai ales că acest sector deţine circa jumătate din operaţiunile derulate de jucătorii din piaţă, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Romeo Dumitru, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Logistică (ARILOG).
'Piaţa va stagna în acest an. Jumătate din industrie este legată de retail, care a scăzut pentru prima oară în primul trimestru al acestui an. Avem semnale că în a doua parte a anului vom avea o creştere pe acest segment. Industria nu va creşte însă. Vom avea stagnare, cred că în ceea ce priveşte spaţiile vom avea în următorii ani o creşte mică, cu cinci procente', a explicat Romeo Dumitru, cu ocazia unei conferinţe dedicate sectorului de logisitică.
La ora actuală, spaţiile logistice însumează 1,2 milioane metri pătraţi, din care mai mult de jumătate sunt situate în apropiere de Bucureşti, repectiv 600.000 de metri pătraţi.
'Cred că vom avea o creştere mică, undeva la cinci procente la suprafaţa disponibilă, în zona Ardealului. Moldova nu este o piaţă deoarece economic vorbind nu este foarte dezvoltată. Din suma totală, circa 600.000 de metri pătraţi sunt în jurul Bucureştiului, iar 800.000 de metri pătraţi în triunghiul Bucureşti - Ploieşti - Piteşti', a explicat vicepreşedintele ARILOG.
Potrivit unui studiu King Sturge, în industrie vor predomina construcţiile la cerere de spaţii industriale şi logistice (build to suit), din cauza restricţiilor de finanţare şi a noilor dezvoltări limitate la preînchirieri, mai degrabă decât construcţiile speculative.
De asemenea, nivelul chiriilor va rămâne în jur de 4-4,25 euro/mp, iar rata de neocupare va scădea foarte puţin, de la 15% la 14%, având în vedere că tranzacţiile se realizează în continuare mai degrabă în scopul relocărilor, decât al extinderii.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: stagna
arilog
logistica
piata
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter