Chevrolet Camaro a ajuns in showroom-urile din Romania
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 3 Noiembrie 2011
Noul model Chevrolet Camaro este disponibil pe piaţa românească începând din luna noiembrie, la un preţ de 44.900 euro (TVA inclusă) pentru versiunea coupe şi 49.900 euro pentru versiunea decapotabilă, informează Chevrolet România.
Modelul Transformers® Special Edition şi pachetul aniversar de 45 de ani sunt disponibile la un preţ suplimentar de 2.000 euro fiecare (TVA inclusă).
Noul model Chevrolet Camaro cu motor V8 de 432 CP s-a întors în Europa după o perioadă de absenţă de zece ani. În Europa va fi comercializată numai varianta V8 în echipările de top.
Testat pe faimosul circuit de curse Nürburgring din Germania, modelul Camaro a fost adaptat cerinţelor clienţilor europeni, dispunând printre altele, de suspensii noi.
Transmisia manuală beneficiază de un motor LS3 V8 de 6.2 litri care dezvoltă o putere de 432 CP şi generează un cuplu de 569 Nm la 4.600 rpm. Aceasta înseamnă că autovehiculul poate accelera de la 0 la 100 km/h în 5,2 secunde în varianta coupe şi în 5,4 secunde în varianta decapotabilă.
Transmisia automată este combinată cu un motor L99 V8 de 6.2 l care dezvoltă o putere de 405 cp care generează un cuplu de 556 Nm la 4.300 rpm. Versiunea coupe cu transmisie automată atinge 100 km/h în 5,4 secunde şi modelul decapotabil în 5,6 secunde.
Chevrolet este cea mai mare marcă internaţională a companiei General Motors, înregistrând vânzări anuale de aproximativ patru milioane de autovehicule în peste 130 de ţări. Se află pe locul patru în clasamentul vânzărilor mărcilor auto internaţionale şi este, de asemenea, una dintre mărcile cu cea mai rapidă creştere din lume.
După relansarea mărcii în Europa în 2005, Chevrolet a depăşit dublul vânzărilor, atingând valoarea de 500.000 de unităţi în 2008. În 2010, Chevrolet a înregistrat o creştere a cotei de piaţă în Europa de până la 2,5 procente, comercializând 477.194 de autovehicule. Chevrolet are o reţea de 2.700 de dealeri şi puncte de service în Europa.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: chevrolet
camaro
europa
euro
tva
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter