BRD-GSG: Profit net de 382 milioane lei dupa noua luni
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 4 Noiembrie 2011
BRD - Groupe Societe Generale a raportat un profit net de 382 milioane lei (90,8 milioane euro) pentru primele nouă luni ale anului 2011, în scădere cu 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010, potrivit rezultatelor financiare remise Bursei de Valori Bucureşti.
Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) a fost, la 30 septembrie 2011, de 10,9%.
La 30 septembrie 2011, banca a consemnat un venit net bancar de 2,404 miliarde lei (571,6 milioane euro), în scădere cu 9% faţă de primele nouă luni din 2010.
'Banca a continuat să menţină sub un control foarte strict nivelul cheltuielilor operaţionale, limitând creşterea la numai 1% faţă de primele nouă luni ale anului 2010. Rezultatul brut din exploatare este de 1,367 miliarde lei (325 milioane euro), iar coeficientul de exploatare s-a situat la un nivel de 43,1%', precizează comunicatul BRD remis Bursei.
Costul net al riscului s-a cifrat la 904 milioane lei, în scădere cu 14% faţă de primele nouă luni din 2010.
Volumul total al creditelor acordate clientelei a fost de 33,16 miliarde lei (7,61 miliarde euro), cu 3% mai mic faţă de 30 septembrie 2010, o evoluţie ce reflectă scăderea cererii de creditare, precizează BRD.
Depozitele clientelei la sfârşitul primelor nouă luni ale anului 2011 au rămas la un nivel constant faţă de 30 septembrie 2010, ajungând la 29,87 miliarde lei (6,86 miliarde euro).
'Cel de-al treilea trimestru al anului s-a remarcat prin persistenţa unei cereri scăzute de servicii bancare, în condiţiile în care economia nu şi-a revenit încă, iar creşterea ei este una destul de modestă. În acest context, am continuat să ne concentrăm pe îmbunătăţirea nivelului de eficienţă operaţională. Calitatea rezultatelor obţinute în acest domeniu este demonstrată de nivelul cheltuielilor generale, care au fost menţinute la un nivel constant comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior', a declarat Guy Poupet, Preşedintele - Director General al BRD - Groupe Societe Generale.
Potrivit băncii, conversia în euro s-a realizat, pentru contul de profit si pierdere, pe baza cursului mediu calculat pentru primele 9 luni ale anului, de 4,2056 lei pentru 1 euro, iar pentru bilanţ pe baza cursului BNR la 30 septembrie 2011, de 4,3533 lei pentru 1 euro.
Principalii indicatori financiari la 31 septembrie au fost calculaţi conform standardelor româneşti de contabilitate.
BRD - Groupe Societe Generale avea, la sfârşitul lunii septembrie 2011, aproape 2,4 milioane de clienţi. La aceeaşi dată, banca avea peste 2,2 milioane de carduri valide şi opera o reţea de peste 1.500 ATM-uri şi mai mult de 23.000 de POS-uri.
Totalul activelor băncii se ridica, la sfârşitul lunii septembrie 2011, la 46,05 miliarde lei (10,57 miliarde euro).
BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor şi are cea de-a doua capitalizare bursieră la BVB. BRD face parte din Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri de servicii financiare din zona euro. Grupul are 157.000 de angajaţi şi 33 de milioane de clienţi în toată lumea.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: brd
euro
milioane
miliarde
anului
primele
generale
profit
societe
bvb
pos
bnr
atm
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter