Istvan Szekely (CE): Romania poate trage fonduri de opt miliarde de euro pana la finele lui 2012
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 8 Noiembrie 2011
România poate sprijini efortul de creştere economică şi de creşterea a numărului de locuri de muncă prin tragerea efectivă până la sfârşitul lui 2012 a circa opt miliarde de euro din fondurile europene, a declarat luni, directorul pentru România al Comisiei Europene, Istvan Szekely, cu ocazia prezentării concluziilor misiunii de evaluare a FMI şi CE.
'Trebuie să punem banii europeni la lucru, ca una dintre sursele de creştere cele mai puternice. De asemenea, avem şi alte aspecte pozitive, angajamentul domnului ministru Orban (Leonard Orban, ministrul afacerilor europene n.r), o mai bună prioritizare a proiectelor şi orientarea fondurilor acolo unde este capacitatea de implementare. Tragerea a circa opt miliarde euro până la finele lui 2012 ar putea avea o contribuţie majoră pentru creşterea economică şi crearea de locuri de muncă pentru această ţară', a spus Szekely.
Acesta a subliniat că autorităţile europene au făcut o propunere ca Uniunea să sprijine financiar până la 95 la sută din proiectele de investiţii. De asemenea, Eurostat şi-a ridicat rezervele faţă de România, a anunţat reprezentantul Comisiei.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: euro
szekely
miliarde
romania
fmi
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter