Economia Romaniei in T3 2011 - cel mai bun ritm de crestere din ultimii 3 ani
BCR Research - 15 Noiembrie 2011
Conform estimărilor semnal publicate în această dimineaţă de către Institutul Naţional de Statistică, economia României a crescut în T3 2011 cu cel mai înalt ritm din ultimii trei ani. PIB-ul real a avansat cu 1,9% faţă de T2 2011 (date ajustate sezonier) şi cu 4,4% faţă de T3 2010.
Estimările noastre indicau +1% faţă de T2 2011 şi +2,8% faţă de T3 2010, în timp ce mediana previziunilor analiştilor era de +1,8% faţă de T3 2010.
Detalierea creşterii economice pe componente nu este disponibilă încă, dar considerăm că o creştere reală cu două cifre a agriculturii a fost principalul determinant al acestei performanţe. Cel mai probabil, consumul gospodăriilor populaţiei a devenit pozitiv datorită creşterii autoconsumului şi a evoluţiei bune a serviciilor, în timp ce comerţul retail a rămas la niveluri scăzute. Este posibil ca şi formarea brută de capital fix să fi avut o contribuţie pozitivă la creşterea economică din T3 2011, în condiţiile revenirii investiţiilor în sectorul nerezidenţial după un ciclu creştere explozivă – scădere abruptă. Deşi exporturile au pierdut din viteză, evoluţia lor nu a fost atât de dezamăgitoare pe cât ne-am fi aşteptat în contextul crizei datoriilor suverane din Zona Euro.
După publicarea celor mai recente date vom revizui estimarea noastră pentru creşterea economică din 2011 la peste 2%. Totodată, în contextul reducerilor succesive ale prognozelor privind Zona Euro, vom diminua estimarea pentru 2012 la sub 1,5%. Comprimarea cererii externe, programul ambiţios de consolidare fiscală urmat de guvern şi un efect de bază negativ în agricultură vor afecta creşterea economică a României de anul viitor.
Sursa: http://www.bcr.ro
Tags: romaniei
crestere
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter