Antoaneta Curteanu (ALB): Piata leasingului financiar ar putea ajunge la circa 1,3 miliarde de euro, in 2011
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 18 Noiembrie 2011
Piaţa leasingului financiar din România ar putea ajunge la circa 1,3 miliarde de euro, în 2011, în condiţiile în care la nouă luni a depăşit un miliard de euro, a declarat, joi, preşedintele Asociaţiei Societăţilor Financiare - ALB România, Antoaneta Curteanu, într-o conferinţă privind piaţa financiară nebancară.
'Ne aşteptăm ca piaţa leasingului financiar să ajungă la 1,3 miliarde de euro în 2011, o creştere faţă de anul trecut când am înregistrat 1,024 miliarde de euro. Este o recuperare în condiţiile în care la nouă luni am ajuns la nivelul anului 2010, depăşind un miliard de euro', a spus Curteanu.
Aceasta a precizat că în ultimul trimestru piaţa mizează foarte mult pe sectorul auto, care în general este în această perioadă unul foarte bun.
'Mizăm pe aceste venituri până la finele anului, în special datorită sectorului auto, deoarece ultimul trimestru este în general unul foarte bun în acest domeniu şi de asemenea sunt în continuare proiecte de finalizat pe echipamente şi flote de maşini', a subliniat şeful ALB România.
Pentru 2012, preşedintele Asociaţiei Societăţilor Financiare estimează o creştere a pieţei de leasing cu 10-15 procente.
'Estimăm pentru 2012 o creştere a pieţei de leasing cu 10-15 procente. Este o estimare, dar şi o speranţă deoarece trebuie să vedem ce se întâmplă cu costul finanţării. Vedem că finanţarea în valută devine mai scumpă, iar riscurile globale se simt imediat. Trebuie să ne ducem spre leu, cu restricţiile de rigoare, pentru că oamenii sunt mai atenţi cu bugetul familiei', a menţionat preşedintele ALB România.
Cu toate acestea, Antoaneta Curteanu consideră că jucătorii de pe piaţa leasingului s-au maturizat şi sunt mai atenţi cu ceea ce finanţează.
'Pe de o parte, jucătorii de pe piaţa leasingului evaluează mai bine cererile de finanţare, iar pe de altă parte există nişe de business unde se poate face activitate foarte bună. La ora actuală sunt companii profitabile în domenii industriale, care au tăiat cheltuielile, fac o activitate economică productivă bună şi sunt creditabili. Noi vom finanţa aceste companii care au făcut faţă crizei şi sunt mai mature', a adăugat preşedintele ALB România.
Potrivit datelor prezentate de Antoaneta Curteanu, în primele nouă luni din 2011, membrii Asociaţiei Societăţilor Financiare - ALB România au finanţat active în valoare totală de 926,7 milioane euro (92%), iar companiile neafiliate în valoare de 76,16 milioane euro (8%), astfel încât totalul contractelor semnate în această perioadă (după valoarea activelor finanţate) de către membrii ALB şi companiile neafiliate însumează 1,002 miliarde de euro.
Finanţările acordate s-au îndreptat către diverse domenii, astfel că 26% (265,5 milioane euro) din total au vizat echipamentele, 9% (90,08 milioane euro) sectorul imobiliar şi 65% (647,28 milioane euro) sectorul transporturilor.
Cea mai mare cotă de piaţă este înregistrată de sectorul companiilor subsidiare ale băncilor, cu 62,6% din total, urmat de sectorul companiilor captive cu 20,9% şi de sectorul companiilor independente, cu 16,5%.
Clienţii corporativi au atras cea mai mare pondere (96,5%) din totalul finanţărilor, urmaţi de componenta de retail (3,1%) şi de sectorul public (0,4%). Spre deosebire de anii precedenţi şi ca soluţie de adaptare la situaţii de criză, perioada cel mai des întâlnită după durata contractelor de leasing este de 4-5 ani (24%), peste 5 ani (23%), de 2-3 ani (20%), 3-4 ani (19%), 1-2 ani (9%) şi de 1 an (5%).
Conform statisticilor Asociaţiei şi BNR, ALB reprezintă 92% din piaţa de leasing financiar şi 63% din totalul pieţei creditului de consum IFN din România.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: euro
piata
romania
sectorul
milioane
miliarde
curteanu
leasingului
antoaneta
financiar
bnr
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter