ProCredit Bank, profit de 3,5 milioane euro, in trimestrul III 2011
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 5 Decembrie 2011
ProCredit Bank Romania a incheiat al treilea trimestru al anului 2011 cu un profit de 3,5 milioane euro, se arata intr-un comunicat al bancii.
In perioada septembrie 2010 - septembrie 2011, banca a finantat sectorul afacerilor mici cu peste 31 milioane euro, ajungand in prezent la un numar de peste 80.000 clienti. In ceea ce priveste creditarea agriculturii, ProCredit Bank a finantat acest sector cu 53,5 milioane euro in primele 9 luni ale anului 2011, in crestere cu 13,5 milioane euro fata de septembrie 2010.
In ceea ce priveste fondurile atrase de la populatie, ProCredit Bank a atins in septembrie 2011 un volum de 172 milioane euro, o crestere de peste 34% fata de aceeasi perioada a anului 2010.
In iulie 2011, ProCredit Bank a primit confirmarea ratingului pentru imprumuturi pe termen lung in lei si valuta (BB+) de catre Fitch, cu perspectiva stabila, subliniind angajamentul pe care ProCredit Holding, principalul actionar, il are in sustinerea bancii, precum si calitatea ridicata a portofoliului bancii, datorata finantarii cu precadere a afacerilor cu activitate de productie si imprumuturilor diversificate.
In Romania, ProCredit Bank a fost infiintata in 2002 si reprezinta rezultatul unui parteneriat intre institutii financiare precum BERD, IFC - membra a Grupului Bancii Mondiale, Commerzbank, KfW, ProCredit Holding (companie germana de investitii) si IPC.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: procredit
euro
milioane
berd
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter