Cristian Popa: Este posibila o perioada de crestere economica in vestul Europei, pe termen scurt
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 6 Decembrie 2011
Viceguvernatorul Bancii Nationale, Cristian Popa, considera ca vestul Europei ar putea inregistra o crestere economica foarte scazuta, in prima parte a anului 2012.
'S-ar putea sa avem o perioada de crestere economica in vestul Europei foarte scazuta. Nu stiu daca va fi o recesiune sau nu, pe o scurta durata de timp. Probabil ca in prima parte a anului 2012 vom avea cifre semnificativ mai mici decat cele care au fost promovate in urma cu cateva luni de zile pentru aceasta zona', a spus Popa, dupa o dezbatere pe tema inflatiei organizata luni de BNR.
Potrivit acestuia, evolutia mediului extern, prin dinamica cresterii, este unul dintre factorii care vor influenta evolutia inflatiei in Romania.
'Dinamica pe termen scurt a inflatiei pentru acest an depinde foarte putin de cresterea economica din anul viitor. Avem deopotriva efecte care pot conduce catre o inflatie mai mica in anul viitor si efecte care reprezinta riscuri de crestere a inflatiei. Ne-am referit la acestea in raportul de inflatie si le-am calificat ca fiind in primul rand evolutia mediului extern prin dinamica cresterii. Daca este mult mai mica va afecta bineinteles nivelul de activitate economica, dar si cererea agregata in diverse tari, precum si in Romania. In al doilea rand, o agravare a crizei datoriilor suverane in zona euro va avea mai degraba efecte de stimulare a aversiunii investitorilor fata de toate pietele, inclusiv fata de cele emergente, cu afectarea primelor de risc, a CDS-urilor si cu posibila creare de presiuni asupra cursului de schimb', a explicat viceguvernatorul.
Referindu-se la cursul de schimb, Cristian Popa a subliniat ca BNR nu va comenta niciodata inainte interventiile pe care le va face asupra cursului, iar de cele mai multe ori nici dupa ce a facut-o.
'Sigur ca nu suntem intr-un regim de flotare libera. Flotarea controlata presupune ca, daca gasim ca este oportun si necesar, putem interveni (asupra cursului de schimb - n.r.), dar niciodata nu comentam dinainte daca acest lucru va fi sau nu facut. De cele mai multe ori nu comentam nici macar dupa', a subliniat reprezentantul Bancii Centrale.
Viceguvernatorul BNR, Cristian Popa, a participat, luni, la lucrarile conferintei 'Inflatia - un fenomen, mai multi indicatori'.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: europei
cristian
vestul
economica
crestere
bnr
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter