EBA: Erste Group are nevoie de 743 milioane euro iar RZB de 2,127 miliarde euro
Agentia Nationala de Presa Agerpres - 9 Decembrie 2011
Autoritatea Bancara Europeana (EBA) a anuntat joi ca, pe baza datelor din al treilea trimestru din 2011, necesarul de capital al Erste Group Bank AG se ridica la 743 milioane euro iar in cazul RZB Group la 2,127 miliarde euro, informeaza, separat, cele doua banci.
In cazul Erste Group, noile estimari ale EBA confirma cifra preliminara anuntata la rezultatele financiare de la sfarsitul trimestrului al treilea. Erste Group a subliniat ca va indeplini cerintele prin castiguri reportate si prin vanzarea selectiva de active non-core, dar fara a apela la ajutor din partea statului.
Pe baza metodologiei si ipotezelor EBA, indicele Core Tier 1 al Erste Group s-a situat la 8,4% in al treilea trimestru din 2011. Nivelul de referinta al indicelui Core Tier 1 (conform definitiei testului de stres) este de 9% si trebuie sa fie indeplinit pana pe 30 iunie 2012.
In cazul RZB, noile estimari ale EBA sunt cu aproximativ 400 milioane de euro mai mici fata de estimarile initiale ale RZB Group. Potrivit grupului bancar austriac, EBA a luat in calcul si veniturile generate in primele trei trimestre din 2011. RZB precizeaza ca EBA nu a calculat un rezultat separat pentru Raiffeisen Bank International AG (RBI).
Autoritatea Bancara Europeana (EBA) va da joi publicitatii o noua estimare referitoare la necesitatile de capital ale bancilor europene. Potrivit unor surse din interiorul institutiei, citate de Bloomberg, EBA a estimat la 114,7 miliarde de euro necesitatile de capital ale bancilor europene, in crestere cu aproape opt miliarde de euro fata de precedenta sa estimare din luna octombrie.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: euro
group
miliarde
milioane
erste
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter